Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

VIDEO RCA: Circa 1.000 de firme de transport s-au declarat asigurați cu risc ridicat pentru a benefica de polițe mai mici

Creșterea uriașă de tarife RCA în contextul falimentului City Insurance i-a speriat pe transportatori, care s-au trezit în fața unor scumpiri enorme, chiar mai mari decât tarifele de referință.

Asigurații cu risc ridicat pot primi polițe RCA mai ieftine, însă pentru asta trebuie să intre pe site-ul Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), organismul care are ca membri toate companiile autorizați să practice RCA în România. Potrivit celor prezentate în cadrul Conferinței Tranzit ce a avut loc la Cluj pe 14 octombrie, BAAR oferă posibilitatea încheierii poliței la tarifele plafonate legal fără plata în rate. Astfel, pe transport de călători, pentru un vehicul sub 40 de locuri tariful RCA maxim este legal 2.263 de lei. La polul opus, în ceea ce privește vehiculele de transport marfă, deși la B0 polița RCA e plafonată legal la 9.692 de lei, tarifele oferite în piață pentru un camion pleacă de la 14.400 lei la 18.000 de lei.

Pentru a se încadra la categoria de risc ridicat, firma trebuie să fi primit cel puțin trei oferte de asigurare aflate în perioada de valabilitate primite de la asigurători RCA diferiți, iar ofertele să fie pentru o perioadă de 12 luni. Nu în ultimul rând, toate cele trei oferte trebuie să fie mai mari decât tariful de referință pentru vehicul X 1,36 (factorul N) X coeficientul pentru clasa de bonus-malus aplicabilă vehiculului pentru care se solicită asigurarea. BAAR va analiza cazul, iar dacă sunt respectate toate prevederile va obliga una dintre cele trei firme ofertante să încheie RCA la tariful calculat după formula de mai sus.

Potrivit BAAR, după începerea procedurii de faliment a City Insurance a înregistrat circa 1.000 de cereri de încredințare a asigurării cu risc ridicat venite de la firme de transport, în special transport marfă.

Articole similare

Ad