Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volumul comerțului mondial crește mai puțin decât în 2021, iar cererea de transport începe să scadă

Raportul Upply din care v-am oferit zilele trecute informații despre evoluția inflației și despre previziunile instituțiilor financiar-bancare din lume privind economia globală mai arată că, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Comerțului, volumul comerțului mondial cu mărfuri a stagnat, după creșterea din 2021. Creștere există în continuare, dar este mai mică față de anul anterior: +3,2% în primul trimestru din 2022, față de primul trimestru din 2021, mai puțin decât +5,7% în trimestrul al patrulea din 2021 față de trimestrul al patrulea din 2020. Iar în trimestrul al doilea din 2022, pentru care încă nu există date complete, creșterea față de perioada similară din 2021 se estimează că va fi și mai mică, deoarece conflictul din Ucraina a fost doar în parte compensat de relaxarea măsurilor anti-Covid din China, care a afectat grav comerțul mondial la început de an. Creșterea se va menține slabă și în al doilea semestru al anului.

Pandemia rămâne o mare sursă de incertitudine, câtă vreme la începutul lui septembrie autoritățile chineze au anunțat noi măsuri de izolare în Chengdu și o înăsprire a restricțiilor la Shenzhen. Politica zero Covid și tensiunile geopolitice sunt acum suficient de îngrijorătoare pentru ca producătorii de top să decidă să-și pună în practică dorința de a diversifica lanțul de aprovizionare. Apple, de exemplu, a ales să se întoarcă în India pentru următoarea versiune a iPhone. Cu toate acestea, China domină în continuare într-o foarte mare măsură comerțul mondial cu bunuri, după cum arată evoluția balanței comerciale atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Statele Unite în prima jumătate a lui 2022.

Mai trebuie amintit faptul că euro se depreciază în raport cu dolarul, tendință care ar putea să le ofere perspective bune exportatorilor europeni, cu condiția să existe cerere pentru produsele lor – ceea ce este încă o necunoscută majoră.

În aceste condiții, după ce în 2021 tarifele de transport internațional au crescut brusc, în a doua jumătate a lui 2022 se anunță o stabilizare însoțită de o scădere a cererii atât pentru transportul aerian de mărfuri, cât și pentru transportul maritim de containere. Transportul rutier răspunde evoluțiilor pieței cu un ușor decalaj, în sus sau în jos, iar în prima jumătate din 2022 tarifele au atins niveluri record, impulsionate de impactul mecanismelor de ajustare în funcție de scumpirea combustibililor.

Articole similare

Ad