Operatorii de transport public au fost afectati si ei de criza economica, iar in cadrul mai multor regii s-au luat masuri destul de drastice pentru a compensa reducerea numarului de calatori pe perioada de vara, majorarea TVA si, cel mai important, scumpirea motorinei. Cu toate acestea, acolo unde autoritatile locale s-au implicat activ in sustinerea transportului public, lucrurile nu stau asa de rau si chiar in unele orase s-au continuat proiectele de achizitii prevazute mai demult. O practica tot mai des intalnita in ultima perioada este cumpararea de autobuze rulate din Europa de Vest, dovada a faptului ca banii disponibili pentru innoirea flotelor sunt considerabil mai putini.
Pentru a face fata perioadei de criza si a optimiza balanta de cheltuieli si incasari, la Regia de Transport Timisoara s-a renuntat la o parte din prevederile contractului colectiv de munca, fiind eliminate inclusiv tichetele de masa.
In plus, de la jumatatea lunii trecute, au fost disponibilizati 400 de angajati, care fac parte din personalul de intretinere sau TESA. „Aceasta reorganizare era prevazuta mai demult, pentru rentabilizarea activitatii. Am tot amanat concedierile, sperand ca le vom putea evita, dar nu s-a mai putut. Nu s-a umblat insa la salariile celorlalti angajati“, a declarat Cosmin Bradu, purtator de cuvant RAT Timisoara. El a aratat ca una dintre problemele principale ale companiei o reprezinta lipsa incasarilor. „Timisoara sta probabil cel mai bine la capitolul subventii din punctul de vedere al calatorului: pensionarii, studentii si elevii claselor I-VIII au gratuitate pe transportul in comun, costurile pentru acestia fiind acoperite de Primarie. Practic, numai 30% dintre calatori platesc bilet, in conditiile in care pe perioada de vara numarul pasagerilor a scazut.“
Cum cheltuielile regiei au crescut (motorina, curent electric, piese de schimb), pretul biletelor a fost majorat, astfel ca pentru un tichet de doua calatorii acum se platesc 3,5 lei in loc de 3 lei, cat era inainte. „Abonamentele au ramas insa la aceleasi tarife, pentru ca dorim sa incurajam timisorenii sa circule regulat cu noi. In plus, pe abonati ne si bazam, restul fiind calatorii ocazionale. Ne-am fi asteptat, acum, cu criza economica, sa vedem mai putine autoturisme prin oras si un numar mai mare de calatori cu transportul public, dar nu a fost asa“, a mai aratat Bradu.
Din septembrie a.c., RATT i-au fost livrate 30 de autobuze articulate Mercedes-Benz noi, achizitionate de Primaria Timisoara. Acestea urmeaza sa deserveasca rutele mai lungi si aglomerate din oras, iar odata cu innoirea flotei vor fi casate din vehiculele vechi. Operatorul banatean mai are in derulare un contract de leasing incheiat in urma cu doi ani pentru achizitionarea a 50 de troleibuze Skoda. Pe acesta il plateste insa singur, rata fiind de circa 250.000 de euro/ luna. In acelasi timp, regia mai are si alte datorii catre stat, care insumeaza aproximativ 10 milioane de euro, si este amenintata cu sechestrul pe bunuri, dar a promis ca-si va achita darile esalonat. Nu se pune insa problema renuntarii la contractele de leasing aflate in derulare.
Flota de tramvaie este singura unde mai trebuie aduse imbunatatiri, chiar daca periodic este actualizata cu unitati second-hand primite din strainatate. „Desi sunt uzate, sunt mult mai bune decat vechile noastre tramvaie Timis. Avem in plan si cumpararea de modele noi, dar acesta este un proiect cu bataie lunga, deoarece sunt foarte scumpe. Totul depinde de municipalitate, pentru ca ea va veni cu banii. De altfel, fusese planificata extinderea retelei de tramvaie, care in prezent cuprinde noua linii, astfel incat sa ajunga si in localitati invecinate Timisoarei. Proiectul a fost stopat din cauza crizei.“
Impreuna cu municipalitatea, RATT efectueaza de doi ani serviciul de transport metropolitan, printr-o companie special infiintata in acest sens, pentru localitati invecinate Timisoarei. „Initial, numarul celor interesati sa subventioneze acest serviciu a fost mai mare, dar acum unele localitati au renuntat la program, ramanand in schimb cu datorii mari catre noi“, a declarat Cosmin Bradu.
Scumpirea motorinei atarna greu la cheltuieli
RAT Constanta se numara printre cei care au fost foarte afectati de situatia economica, potrivit directorului general Dumitru Corciu, in perioada ianuarie-iunie 2010 fiind inregistrata o scadere cu 9% a vanzarilor de bilete si abonamente comparativ cu primele sase luni ale anului trecut. Tot pentru acest interval, operatorul constantean a transportat cu noua milioane de pasageri mai putin. Nici traseele turistice nu au mai mers la fel de bine, incasarile fiind in scadere cu 23% in perioada iulie 2009-iulie 2010 fata de iulie 2008-iulie 2009.
RATC a fost nevoita sa creasca pretul calatoriei, majorarea fiind de 17%. Tarifele la bilete nu mai fusesera modificate insa din 2008. Acest lucru a fost determinat de inflatie si de cresterea TVA, precum si de cresterea pretului la motorina, aceasta din urma reprezentand intre 26 si 28% din totalul cheltuielilor regiei. De altfel, a fost redus si numarul masinilor de pe traseu. Nu in ultimul rand, casa de pensii nu a mai platit biletele subventionate, datoria ce trebuie recuperata ridicandu-se la cinci milioane de lei.
Angajatii RATC au avut si ei de suferit: s-au taiat bonurile de masa odata cu inceputul anului, s-au luat, prin rotatie, concedii fara plata si s-a ajuns pana la disponibilizari, cei mai multi fiind cei aproape de pensionare.
Din cele 300 de autobuze din flota, 65 se afla inca sub un contract de leasing incheiat in 2008, iar pierderea financiara este foarte mare din cauza deprecierii leului in raport cu euro. „Ar mai fi nevoie de 100 de masini noi, dar, cum Consiliul Local ne-a taiat trei milioane de lei din subventii, este clar ca nu mai putem face nimic momentan. Daca se continua in ritmul acesta am putea fi pusi in situatia de a elimina si primele de vacanta, lucru care ar agita si mai mult spiritele in randul angajatilor. Am mai avut o greva spontana in urma cu cinci luni, dar la 1.000-1.200 de lei salariu net, ce sa mai spui“, a declarat directorul RAT Constanta.
Si la Baia Mare cheltuielile sunt mari, iar acum, pentru a face fata situatiei dificile, operatorul public Urbis SA s-a vazut pus in situatia de a elimina facilitatea acordata pensionarilor de a circula cu abonamente reduse cu 50%. In acelasi timp, a fost majorat tariful abonamentelor, prin aplicarea indicelui preturilor de consum din intervalul iunie 2008-mai 2010. „Toate tarifele noastre au fost influentate de cresterea TVA. Desi primim in continuare subventii de la autoritatile locale, conform legii 92/2007, am fost nevoiti sa luam aceste masuri de optimizare a incasarilor“, a delarat Daniel Puiu, reprezentant Urbis SA. De asemenea, pentru acest an, bugetul de cheltuieli a fost diminuat cu 20%, iar in perioada viitoare se prefigureaza si disponibilizari (pana acum nu s-a umblat inca la personalul angajat).
In Baia Mare circula 66 de autobuze si 12 troleibuze, iar in prezent nu se deruleaza niciun fel de contracte de leasing. Nici alte proceduri de achizitie nu sunt in plan (inclusiv pentru 2011). Se doreste cumpararea unor vehicule noi, dar existenta fondurilor necesare este inca sub semnul intrebarii. La momentul respectiv se va decide, si in functie de banii disponibili, daca se vor lua masini noi sau second-hand, in ultimul timp multi operatori publici orientandu-se spre ultima varianta.
Autoritatile locale se implica
La Suceava, autoritatile locale au venit in sprijinul Regiei de transport si au promis ca vor suplini tot necesarul de bani pentru buna functionare a transportului public, potrivit directorului Darie Romaniuc. Sprijinul local este mai mult decat binevenit, in conditiile in care motorina si TVA reprezinta 33% din totalul cheltuielilor.
Si la nivelul regiei s-au luat masuri de reducere a costurilor operationale, prima fiind reducerea numarului de curse pe timp de vara. Frecventa acestora a crescut astfel de la patru la cinci minute, mai ales ca si calatorii sunt mai putini. Partea buna este insa ca nu s-au scumpit biletele, iar contractul de leasing aflat in derulare in prezent pentru patru autobuze merge inainte fara probleme.
Nici la Sibiu nu sunt momentan probleme, potrivit directorului Adrian Popa. „Fluxul de calatori este chiar mai mare acum si nu avem probleme cu platile. Este adevarat ca am revizuit planul de investitii pentru 2011, dar nu am umblat inca la salarii si nici nu au fost facute disponibilizari.“
Si la Cluj-Napoca anul se va inchide bine, bugetul, stabilit la nivel local, nesuferind ajustari. In plus, se mentin si proiectele prevazute deja, astfel ca lunile acestea va fi lansata licitatia pentru modernizarea liniei de tramvai. Din 2011 va incepe implementarea serviciului de ticketing (plata calatoriei prin intermediul cardului), care va fi realizat in urmatorii doi ani. Pentru acest proiect au fost atrase fonduri structurale europene. In acelasi timp, se doreste si achizitia de autobuze si troleibuze noi, dar un calendar mai exact in acest sens nu a fost inca stabilit.
Vehicule noi pentru Ploiesti
Operatorul de transport public din Ploiesti a luat masuri prompte de optimizare a cheltuielilor. Astfel, de la inceputul anului, au fost pensionati sau trimisi in somaj aproximativ 100 de angajati, dar in ciuda climatului economic regia de transport este pe profit, potrivit directorului Radu Popescu. Este adevarat ca salariile conducerii companiei au fost diminuate, potrivit legii, dar nu s-a umblat la salariile angajatilor.
De altfel, de la jumatatea lunii trecute au intrat pe traseu si ultimele troleibuze achizitionate prin intermediul unui credit facut de Primaria Ploiesti. Este vorba de 24 de troleibuze second-hand articulate, cu podea coborata, an de fabricatie 2002, livrate de MHS Truck&Bus, dealer MAN, Neoplan si Otokar in Romania. Vehiculele sunt prevazute cu aer conditionat, sistem de informare intern si extern pentru pasageri si, cel mai important, cu generator de curent electric, care asigura o autonomie de aproximativ 30 de minute. Astfel, in cazul in care apare o defectiune, troleibuzele pot ajunge pana la capat de linie, iar pasagerii nu mai trebuie sa coboare pentru a fi preluati de alte masini.
Se mai doreste si achizitia a 50 de autobuze, iar reprezentantii Consiliului Local urmeaza sa decida daca se va merge tot pe second-hand sau se vor cumpara vehicule noi. Cel mai probabil, intentia de achizitie va fi anuntata in cursul acestui an.
Pentru diminuarea cheltuielilor, regia de transport a redus efectuarea orelor suplimentare care impuneau plati in plus catre angajati si s-a axat pe un management mai bun al stocurilor, precum si pe o renegociere a contractelor cu furnizorii de piese si componente. In acelasi timp, la inceputul anului s-a facut actualizarea pretului biletelor si abonamentelor, care nu se mai scumpisera de patru ani. Astfel, o calatorie a ajuns sa coste 1,5 lei, de la 1,2 lei cat era in trecut, iar unele abonamente s-au majorat chiar si cu 55% fata de pretul anterior. „RAT Prahova nu primeste fonduri de la bugetul de stat, ci de la bugetul local, astfel ca nu avem probleme cu plata subventiilor pentru anumite categorii de calatori. Totusi, data de achitare a acestora s-a mutat pe 24 ale lunii, ceea ce ne-a dat putin peste cap, pentru ca practic primele trei saptamani din luna punem bani de la noi si dupa aceea ii primim inapoi“, a explicat Radu Popescu.