Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cele mai multe firme romanesti de familie vor sa ramana de familie

Tema principala a conferintei Tranzit din aprilie a incurajat mai multi fondatori de firme de transport sa-si spuna povestea, cu accent pe pregatirea succesiunii, despre care vedem ca incepe sa se faca si la noi foarte de timpuriu. Am mai aflat, stand de vorba cu actualii manageri sau administratori, ca cei mai multi intentioneaza sa pastreze firma in familie, unii dintre ei nefiind tentati nici macar pe timp de criza sa vanda.
 

Clador s-a infiintat in 2006, prin aportul a doi asociati, si si-a inceput activitatea in 2007, oferind servicii de transport in industria automotive. In 2012, Constantin Claudiu Iacob a rascumparat partile asociatului sau, iar sotia sa, Cristina Iacob, este managerul firmei. „Copiii nostri sunt inca prea mici, au patru si opt ani, pentru a ne gandi de pe acum la trecerea generatiei a doua la conducerea firmei, si singura lor «implicare» este cate o plimbare cu camionul. Oricum, Bogdan, baiatul cel mare, stie toate camioanele si ordinea in care au fost cumparate. Iar daca firma va supravietui acestor vremuri grele voi preda stafeta celui care va dori sa-si asume raspunderea si va fi interesat de conducerea firmei. In ceea ce priveste pregatirea cea mai buna a acestuia, ea se face printre angajati, printre soferi, ca sa stie tot ce tine de transport si sa poata intelege acest domeniu si de la volan, si de la birou.“
Dianthus a fost infiintata in august 1993 de Adrian Dinoiu (administratorul sau) si Nicolae Florescu, cota actiunilor fiind impartita in mod egal. „Probabil managementul va trece la unul dintre copiii – un actionar are un copil si celalalt, doi – care vor atinge nivelul corespunzator de pregatire (de preferat studii superioare de administrare a afacerilor, masterat si MBA, la care sa se adauge o implicare activa si graduala in managementul companiei) si aptitudini (flexibilitate, competitivitate, capacitate de conducere si dorinta de implicare) sau la un director desemnat de administrator“, arata Adrian Dinoiu. Deocamdata insa, din cauza varstei, copiii nu au fost implicati in activitatea firmei.
Dragos Tazlaoanu a infiintat Duo Cris in 2005, „din dorinta de a face ceva pentru viitorul familiei“, si o administreaza si in prezent. Deocamdata, prima generatie e „inca tanara si cu forta de munca“, iar cei din a doua generatie sunt „in faza de pregatire si observatie“, cei doi copii, de 18 si 23 de ani nefiind deocamdata implicati in activitatea firmei. „Dar cu siguranta dupa terminarea studiilor va prelua fiecare o parte din activitati si responsabilitati. Nu stiu ce scoli sunt in domeniu, dar cea mai buna educatie se dobandeste in timp prin scoala vietii si implicarea momentului. Meseria intotdeauna s-a furat, nu s-a invatat“, este de parere Dragos Tazlaoanu.
Grota Nimfelor a fost infiintata in 1994, de Dorin Pop, si functiona la inceput ca snack bar intr-un demisol, dupa care, in 1998, a inceput sa se dezvolte activitatea de …

Articole similare