In conditiile in care multe firme au reusit cu greu sa reziste dereglarilor pietei cauzate de criza financiara, asistam astazi la sugrumarea celor cateva mii de firme care au mai ramas sa sustina bugetul anemic al Statului prin impunerea de taxe si biruri noi, in paralel cu haituirea administratorilor firmelor cu controale din partea tuturor institutiilor de control.
Din pacate, de ani de zile asistam la succedarea de forte politice la conducerea tarii care, fiecare, urmareste sa-si rezolve nevoile imediate de bani, fara a fi interesata de viitorul tarii, de construirea bazelor unei economii puternice, in care generatiile viitoare sa aiba ce continua.
 

Privatizarile s-au facut cu gandul la spaga de acum, fara a lua in seama nenorocirea natiei pe viata, iar legile au urmarit numai strangerea de bani la buget, de unde sa se scurga mai departe prin tot felul de institutii mai de Stat, mai ale oamenilor din Stat, fara nicio grija pentru efectul acestor masuri in piata.
O astfel de masura este impunerea licentierii vehiculelor de 2,4-3,5 t si a autovehiculelor de 8+1 locuri. Propunerea venita, culmea!, din piata transporturilor – dar cu scopul de a-i feri pe operatorii corecti de cei care lucrau la negru, fara niciun control din partea Statului – s-a transformat intr-un instrument de „muls” tot cei corecti, care vor trebui sa plateasca licente pentru fiecare autovehicul detinut, sa-si trimita soferii si managerii firmelor la cursurile de pregatire profesionala (sau, mai corect spus, de cotizare pentru diversi apropiati ai autoritatii competente care i-a autorizat) pentru a-si lua atestate. Desi asociatiile profesionale ale transportatorilor s-au zbatut intens pentru ca aceasta anomalie sa dispara din lege (asta in paralel cu pregatirile „piratilor” de a-si transforma si omologa autovehicule de 7+1 locuri, respectiv pentru a-si detara autovehiculele de distributie la 2,39 t, pentru a nu fi licentiati/controlati), in Parlament a contat mai mult „potentialul” unei asemenea masuri de a strange bani la bugetul (si pe langa bugetul) mai multor institutii controlate politic.
Similar, desi s-au adus nenumarate argumente in vederea reducerii cuantumului amenzilor pentru firmele de transport, ele sunt la acelasi nivel de mai bine de 4-5 ani si, mai mult, s-a adaugat si pedepsirea „abaterilor grave” cu suspendarea copiilor conforme si relicentierea dupa o luna de zile.
Iar placutele cu mase si dimensiuni, care au adus transportatorii in prag de greva in aceasta primavara, se reintorc de la 1 ianuarie 2014, in aceeasi forma de colant de doi bani, dar pentru care trebuie platite cateva sute de lei.
Din pacate, eforturile noastre de a explica in paginile revistei si in intalnirile cu factori de decizie din cadrul MT, ca sa nu mai vorbim de eforturile facute de organizatiile patronale, sunt total in zadar in calea lacomiei si a nevoii de bani a celor care au nevoie de aceste masuri pentru a-si umple buzunarele. Totul se reduce la influenta, argumentele rationale neavand niciun rost.
Amenintarea cu greva parea sa fi functionat pentru un ministru al carui scaun se clatina de scandaluri de coruptie. Ministrul a plecat din functie, cu tot cu promisiuni, transportatorii ramanand sa se confrunte cu realitatea rece a imposibilitatii schimbarii „sistemului”, care trebuie sa produca bani pentru institutii controlate de clientela politica.
Ce ramane de facut cand argumentele nu mai ajuta? Poate o manifestare de protest adevarata, prin care cei supusi zilnic umilintei institutionale sa arate ferm ca nu mai accepta sa fie vaci de muls. Doar spaguirea autoritatilor locale si a sefilor institutiilor locale de control nu mai e suficienta pentru a supravietui. Dovada e profitul tot mai subtire care ramane an de an in buzunarul firmelor de transport.
Din pacate, institutiile din subordinea Ministerului Transporturilor nu sunt singurele care „lovesc”. Inspectorii ITM au si ei „protejatii” lor, astfel ca acolo unde firmele private ale fostilor sau actualilor angajati ai Ministerului Muncii sau ITM (sau ale rudelor lor) nu si-au luat partea prin contractele de SSM, apar controale si amenzi usturatoare doar pentru lipsa unui act la dosarul angajatilor (din cele cateva sute impuse de legislatia care urmareste cu orice chip amenda, nu securitatea muncii). Iar inspectorii fiscali au si ei norma la amenzi, astfel ca orice factura necompletata „ca la carte” sau „indrazneala” de a deconta facturi de combustibil, chiar si cel consumat „in scopul obtinerii de profit”, sunt scump amendate.
Actualii guvernanti nu realizeaza ca umplerea imediata a buzunarelor lor inseamna sufocarea economiei si moartea lenta a tarii in care traiesc si ei, si copiii lor. Caci si daca emigreaza, cele cateva parale stranse cu rusine in cativa ani de mandat nu le vor aduce bunastare o viata intreaga.