Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gamelor de distributie si de constructii le-a venit randul la innoire

Daca apropierea obligativitatii Euro 6 si organizarea celui mai mare targ de profil, IAA Hanovra, au facut ca 2012 sa fie foarte bogat in lansari de camioane, 2013 a adus mai ales noi modele din gamele de distributie sau transport de materiale de constructii, menita sa intregeasca oferta fiecarui producator, din care nava amiral fusese deja lansata de un an-doi.
 

Singur Renault Trucks, care a stat in umbra in 2012, a venit anul trecut cu intreaga gama innoita, pe care a lansat-o cu un fast deosebit, care insa nu a atenuat regretul multor clienti traditionali legat de trecerea de la nume – Magnum, Premium, Kerax, Midlum – la simple litere – Gama T, D, C si K – dar mai ales de pensionarea unei adevarate legende: Magnum.

Dincolo de aparitia de noi modele de camioane, demna de semnalat, mai ales pe fondul eforturilor continue de reducere a costurilor de exploatare si a emisiilor poluante, este si aparitia unui nou serviciu: Scania Ecolution, disponibil in Europa de 2-3 ani si in Romania din 2013. Acesta presupune cumpararea camionului potrivit pentru activitatea pe care o desfasoara clientul si a pachetului aerodinamic – deflectoare si spoilere – care reduce consumul de combustibil cu peste 3%. Iar prin driver training si driver coaching, impreuna cu un serviciu de mentenanta extinsa, toate gratuit, Scania Romania se preocupa ca transportatorul sa obtina continuu economii de combustibil, din care jumatate revin „consilierului”, Scania Romania.

DAF LF si CF descind din XF, dar aduc si numeroase inovatii proprii
DAF a lansat noile LF (pentru distributie, cu masa totala maxima autorizata de 7,5-19 t) si CF (pentru diverse aplicatii de transport, de la regional la activitati dificile in santier, cu greutate totala de peste 18 t sau de peste 44 t in combinatii).
Designul lor exterior, care sugereaza apartenenta la aceeasi familie din care face parte si noul XF, presupune calandru largit, pentru racire optima si reducerea consumului de carburant, panou cromat pe care se afla sigla DAF si faruri noi, care la CF integreaza lumini de zi in echiparea de serie, ceea ce sporeste vizibilitatea, optional fiind disponibile lumini pe LED si faruri de directie incastrate in parasocuri, care-si orienteaza fasciculul in functie de sensul virajului, pentru siguranta sporita.
Sasiul CF a fost complet reproiectat, pentru eficacitate optima, si are spatiul din fata mai mare, pentru racire cat mai buna, iar noua pozitionare a componentelor permite cresterea capacitatii rezervoarelor de carburant pana la 1.500 l. Axele fata/spate sunt si ele noi, ca si suspensia, care sporeste confortul soferului, iar camionul poate fi dotat cu o noua axa spate mai usoara, pentru ansambluri de pana la 44 t si cupluri motoare de pana la 2.300 Nm.
Si in cazul LF sasiul a suferit transformari importante, pentru rigiditate sporita, comportament mai bun in timpul mersului, greutate proprie mai mica si spatiu mai mare pentru componente. Cea mai importanta inovatie este conceptia monobloc a …

Articole similare

Ad