Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Criza de forta de munca devine mai grava decat ne asteptam

Targul de joburi, organizat pe 23 aprilie, a strans mai multi angajatori interesati decat oameni in cautare de locuri de munca, in ciuda parteneriatelor cu universitatile tehnice din Cluj-Napoca, Bucuresti (Politehnica si ASE), Pitesti, Arad si Timisoara si promovarii evenimentului pe portalul e-jobs si alte platforme electronice de socializare.
Discutiile din cadrul conferintei legate de forta de munca in industria transporturilor si logisticii au conturat un fenomen extrem de ingrijorator: tinerii cu abilitati de studiu parasesc in numar tot mai mare tara noastra, cei care raman sa studieze in institutiile de invatamant superior din Romania fiind in general slab pregatiti, astfel ca putini fac fata rigorilor de selectie ale companiilor care au nevoie de absolventi de studii superioare.
 

Potrivit angajatorilor din industrie, tanara generatie se caracterizeaza printr-o dorinta de ascensiune foarte rapida in companii si cererea unui salariu foarte mare comparativ cu performantele pe care este capabila sa le livreze. Astfel, companiile angajatoare din industria transporturilor si logisticii sunt nevoite sa investeasca sume din ce in ce mai importante in identificarea si pregatirea resursei umane si sa suplineasca, pe cat posibil, lacunele legislatiei din educatie si domeniul muncii.
Revista Tranzit va sustine in continuare colaborarea dintre institutiile de invatamant superior si reprezentantii industriei de profil, cat si demersurile de modificare a legislatiei in vederea promovarii aparitiei de scoli profesionale si reducerea numarului de locuri pentru studenti, astfel incat numai cei cu adevarat pregatiti sa acceada in institutiile de invatamant superior, pentru reglarea pietei muncii.

Prezentarile si rezultatele dezbaterilor din celelalte conferinte vor fi si ele incluse in urmatoarele numere ale revistei Tranzit, asa incat fiti cu ochii pe editiile din mai si iunie ale revistei!

Articole similare

Ad