Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele din contracte au crescut între Germania și Franța, mai ales datorită industriei auto

Tarife de transport rutier de marfă între Lille și Duisburg

Barometrul de transport realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights) arată că tarifele din contracte dintre Duisburg și Lille au crescut, fiind de 756 de euro (2,50 de euro/km), cu 10% mai mari decât în trimestrul al treilea din 2023 și cu 2,9% mai mici decât în trimestrul al patrulea din 2022. Iar tarifele spot au fost de 719 euro (2,38 de euro/km), în scădere cu 2,2%, respectiv cu 17,0%. Tarifele din contracte au crescut peste cele spot pentru prima dată pe sensul dintre Duisburg și Lille, deoarece noua taxă de drum din Germania a fost transferată direct beneficiarilor de transport. Astfel, tarifele spot către Lille au ajuns cu 4,9% mai mici decât cele din contracte, după ce în trimestrul anterior fuseseră cu 7,2% mai mari.

Dinspre Lille spre Duisburg, tarifele din contracte au ajuns la 497 de euro (1,65 de euro/km), în creștere cu 2,2% față de trimestrul anterior, dar în scădere cu 6,4% față de perioada similară din 2022, iar tarifele spot au ajuns la 531 de euro (1,76 de euro/km), în scădere cu 0,3% față de trimestrul anterior și cu 3,2% față de ultimul trimestru din 2022.

În timp ce majoritatea sectoarelor economice din cele două țări solicită volume mai mici de transport rutier de mărfuri și tarife, de asemenea, mai mici, piața autoturismelor noi a fost în creștere în 2023, după ce problemele din lanțul de aprovizionare au limitat producția în 2021 și 2022, iar cererea reprimată din cei doi ani a început să fie satisfăcută anul trecut. Datele Eurostat disponibile pentru trimestrul al patrulea din 2023 arată că vânzările de mașini franțuzești au crescut cu 12,1% față de perioada similară din 2022 și cu 1,1% față de trimestrul anterior, în timp ce vânzările din zona euro au crescut cu 6,4% față de 2022. Producția auto franceză a crescut cu 5,9% față de 2022, iar cea germană cu 1,7%, dar aceasta din urmă a fost cu 8,2% mai mare decât în trimestrul al treilea din 2023, adică a fost una dintre puținele industrii germane care a intrat în 2024 la un nivel ridicat.

În Franța și Germania sunt 40% din fabricile de asamblare a automobilelor din UE, deci creșterea producției înseamnă mult și aduce și volume bune pentru transportatori, acesta fiind unul dintre motivele importante pentru care tarifele au rămas mari pe tot parcursul anului trecut, în timp ce consumul total și producția industrială au scăzut.

Noile taxe de drum din Germania au adăugat o presiune semnificativă în sensul creșterii tarifelor din contracte. Alte costuri operaționale au crescut mai puțin sau s-au oprit din creștere, dar încă se află la niveluri ridicate. De exemplu, față de 2019, costurile cu forța de muncă în transport și depozitare au crescut cu 17,0% în Germania și cu 15,5% în Franța și pot continua să crească pentru a recupera decalajul cu inflația și pentru a acoperi deficitul de personal. Dar combustibilul s-a ieftinit în ambele țări în decembrie față de septembrie. Pentru moment, cu bunuri finite, intermediare și de capital comerțul dintre cele două țări și costurile ridicate mențin tarifele mari, dar o încetinire a activității de pe piața auto ar putea duce la scăderea lor în 2024. Deocamdată însă cererea rămâne puternică.

Articole similare

Ad