
După intrarea României în spațiul Schengen, controlul transporturilor internaționale nu se mai desfășoară în punctele de trecere a frontierei de stat, ci în trafic, pe baza analizelor de risc și a alertelor generate de Sistemul RO e-Transport. Se vor efectua în continuare controale antifraudă în trafic de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) care îndeplinește atribuțiile de control stabilite în sarcina ANAF prin OG 41/2022, iar acestă responsabilitate nu va fi preluată de ISCTR, așa cum ne-au declarat reprezentanții ANAF.
Inspectorii antifraudă vor efectua controale comune cu instituțiile abilitate prin lege în vederea combaterii fraudei fiscale.
„Prin implementarea Sistemului RO e-Transport, ANAF are la dispoziție mijloacele necesare pentru a urmări eficient activitățile economice suspecte, orientând astfel controalele antifraudă către operatorii economici cu risc fiscal ridicat. Eliminarea controalelor fizice la frontieră, odată cu aderarea la Schengen, va fi compensată printr-o intensificare a supravegherii electronice a transporturilor, bazată pe sistemul RO e-Transport”, se arată în răspunsul ANAF.
Numărul notificărilor înregistrate în Sistemul RO e-Transport în semestrul al doilea al anului trecut a crescut cu 52% față de primul semestru al aceluiași an.
„Prin operaționalizarea în totalitate a Sistemului RO e-Transport se urmărește creșterea eficienței controalelor antifraudă în ceea ce privește transporturile rutiere de bunuri, atât cele internaționale cât și cele derulate la nivel național (bunuri cu risc fiscal ridicat), printr-o analiză de risc mult mai precisă. Tuturor operatorilor economici le recomandăm să declare transporturile în RO e-Transport, în situația în care se încadrează în prevederile legislative în domeniu, acest lucru facilitând identificarea segmentului evazionist care, pe lângă practicarea unei concurențe neloiale, generează și importante implicații din perspectiva fraudei fiscale. În paralel, prin declararea în RO e-Transport va fi redusă interacțiunea cu inspectorii antifraudă pe fondul transparenței activității operatorilor economici față de ANAF.”