Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Romania, pe drumul cel bun

TPG si Ivanhoé Cambridge, doua nume importante la nivel global pe piata de real-estate, au cumparat in octombrie 2013 PointPark Properties (P3) de la Arcapita, un fond de investitii international. Ca parte a tranzactiei, investitorii vor face, de asemenea, o majorare de capital pentru a consolida bilantul P3 si a sprijini dezvoltarea companiei, prezente si in Romania.
Compania are planuri mari pentru tara noastra mai ales acum, cand are la dispozitie si resursele necesare investitiilor intr-o zona unde, in opinia managementului P3, in viitor vor dori multi sa se relocheze, datorita costurilor inca mici, atat pentru teren, cat si pentru forta de munca.
 

PointPark Properties este investitor specializat, administrator de active si dezvoltator de spatii pentru depozitare, al carui portofoliu cuprinde 48 de centre de distributie (1,46 milioane de metri patrati) si terenuri care permit dezvoltarea a peste 590.000 m2 de spatii pentru depozitare in Europa. Compania este deja prezenta in tari precum Spania, Marea Britanie, Franta, Germania, Olanda, Polonia, Cehia, Slovacia, Romania, Bulgaria, Italia si, de putin timp, si in Orientul Mijlociu, in Arabia Saudita.
Pana de curand, compania apartinea fondului Arcapita, iar acum, trecand in proprietatea TPG si Ivanhoé Cambridge, exista si resurse importante de investit. Arcapita, investitorul de dinainte, era intr-o situatie dificila din punct de vedere financiar in America, intr-un proces de evitare a falimentului, astfel ca investitiile erau restrictionate. „In ultimii doi ani nu am mai putut sa investim asa cum ne-am fi dorit. Dar TPG ne ofera acum posibilitatea de a investi, deoarece sunt companii solide financiar si foarte active, ceea ce este foarte important pentru noi“, arata Ian Worboys, CEO Point Park Properties.

Fara investitii speculative, deocamdata
P3 este o companie prezenta in tara noastra de trei ani, cei mai grei prin care a trecut piata, considera Ian Worboys, interval in care au existat mai multe colaborari, cu Europa Capital, printre altele, proiect care a presupus consultanta pentru locatia din Turda, sau cu NBGI Private Equity, un important fond european de capital privat, afiliat Bancii Nationale a Greciei, care a avut un proiect in Arad. „In viitor vom vrea sa dezvoltam spatii built-to-suit, asa ca analizam peste 150.000 m2, tranzactii posibile. Nu avem niciun contract semnat pentru moment, dar cred ca prima colaborare va fi semnata in urmatoarele cateva luni. De asemenea, vrem sa si cumparam depozite existente deja, ocupate de chiriasi.“
Portofoliul companiei trebuie echilibrat intre aceste doua directii de business si deocamdata in Romania ideal ar fi ca dezvoltarea de spatii noi sa reprezinte 5-10%, iar cumpararea de locatii, 85-90%. Cumpararea unui depozit deja ocupat este mai putin riscanta, dar amortizarea nu este foarte rapida, pe cand dezvoltarea unui depozit nou este pe cat de riscanta, pe atat de profitabila, iar recuperarea investitiei este mai rapida.

Articole similare

Ad