Compania germana Rhenus, care si-a inceput activitatea in Romania cu operatiuni portuare – transport pe barje sau vapoare din Germania, Franta si Olanda la Giurgiu sau Constanta – a castigat anul acesta, in urma unor licitatii la care au participat 17 firme, doua contracte importante, pe trei ani, pentru distributia marcilor de bere detinute de cel mai mare producator local.
Activitatea a inceput in martie in Bucuresti si in august in Timisoara, astfel ca, datorita implicarii in logistica, cifra de afaceri a companiei va fi cu 1,5 milioane de euro mai mare decat in 2013, iar anul viitor cresterea va fi chiar de 2,5 milioane de euro.
Rhenus Logistics are in Romania o flota de barje si vapoare costiere si face transport pe Mein si pe Dunare, iar Robert Pasaniuc, directorul de dezvoltare al companiei, arata ca activitatea este foarte profitabila, ca veniturile sunt mai mari decat in logistica si ca volumele au tot crescut in ultimul timp. „Sigur, acum e un moment de stagnare, din cauza mersului economiei europene, si asta se simte si in activitatea noastra.“
In ceea ce priveste pretul transportului cu barja, acesta este la jumatate fata de transportul auto. Companiile importa fertilizatori, role de tabla, hartie, produse agricole, chimicale – marfuri pentru industrie, in general, care nu se deterioreaza stand pe barja doua saptamani, cat dureaza transportul – si exporta cereale, pro- duse agricole sau chimicale.
Berea detine o pondere uriasa din volumul de activitate
O pondere tot mai mare insa din cifra de afaceri a firmei din Romania este detinuta de serviciile logistice (depozitare, distributie), care au intrat recent in portofoliu. Rhenus are la Bucuresti un depozit de circa 13.000 m2 si o platforma de 2.000 m2 pentru ambalaje – 80% din spatiu este folosit pentru cel mai important producator de bere din Romania si restul, pentru clienti mai mici, din industria electrocasnicelor si a produselor de curatenie – si la Timisoara un depozit de 9.000 m2 cu platforma exterioara de 10.000, in cadrul unitatii de productie de bere.
Rhenus dispune si de 2.000 m2 cu temperatura controlata (pentru refrigerare si congelare) la Bucuresti si cauta sa semneze un contract pentru depozitare si distributie. Iar cand se va realiza asta utilitarele subcontractorilor vor fi dotate cu GPS – acum nu e necesar nici pentru transportul de bere, nici pentru electrocasnice.
Rhenus se ocupa de distributia secundara in Bucuresti – atat pentru marcile produse in Romania, de la toate fabricile, cat si pentru cele de import – realizand colectarea marfurilor in depozit, mixarea si distribuirea lor la key accounts, dar si reambalare, etichetare si retururi de marfuri/ambalaje de pe piata. Iar la Timisoara opereaza depozitul fabricii de bere, de unde face livrari in toata tara.
Operatorul logistic are circa 60 de angajati in birourile din tara si 40 in depozite – 24 la Bucuresti si 16 la Timisoara – unii dintre ei preluati de la client, in urma castigarii licitatiei prin care …