Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Proiectele de infrastructura din Romania pun finantatorii pe fuga

Luna trecuta ni s-a reconfirmat iar, inca o data, din nou… ca stirile referitoare la proiectele de infrastructura din Romania nu pot fi decat din categoria: licitatia a durat „n“ ani din cauza contestatiilor, contractul se renegociaza, nu mai sunt bani pentru lucrari, inceputul constructiei se amana, termenul de finalizare nu va fi respectat…
Cum in legatura cu Autostrada Transilvania ne-am linistit anul acesta, din lipsa de bani, iar de celelalte proiecte nu mai poate fi vorba, din acelasi motiv, toti ochii sunt atintiti, de pe 18 ianuarie, cand s-a semnat contractul, asupra consortiului format din Vinci Concessions SAS, Aktor Concessions SA, Vinci Concessions Grand Projets SAS si Aktor SA, care urma sa inceapa anul viitor constructia, in concesiune, a portiunii de autostrada Comarnic-Brasov.
 

Insa, dupa o licitatie care a durat doi ani, cu numai o zi inainte de termenul de la care i s-ar fi perceput penalizari pentru un astfel de gest, consortiul a notificat MTI si CNADNR ca denunta unilateral contractul, deoarece nu a reusit sa obtina finantare din partea bancilor pentru demararea lucrarilor in conditiile prevazute in contract – reamintim ca este vorba de un tronson de 55 km, a carui valoare totala fara TVA era de 1,5 milioane de euro. Oficialii MTI afirma ca, inainte de a lua aceasta decizie, Vinci-Aktor a propus o serie de modificari la contractul semnat in ianuarie, modificari care il schimbau practic complet, deoarece presupuneau inceperea lucrarilor in 2012 in loc de 2011 si suplimentarea cu bani a proiectului.
Desi credeam ca am vazut de toate in materie de infrastructura, si totusi nu vazuseram firme care sa renunte singure la contracte castigate prin licitatie, decizia Vinci-Aktor nu i-a surprins pe actorii de pe piata constructiilor. Dimpotriva, spun ei, in contextul economic actual, si mai ales in situatia in care se afla Grecia, ar fi fost o surpriza daca Vinci-Aktor ar fi gasit finantare pentru acest proiect.
Consortiul nu a reusit sa obtina finantare pentru Comarnic-Brasov, desi semnase, inca de la inceputul anului trecut, acorduri de principiu cu bancile care urmau sa sprijine proiectul. Dar de atunci situatia economica s-a schimbat mult, si o mare parte din esecul acestui contract este pusa de MTI pe seama crizei. Astfel, BEI anuntase inca din 2008 ca este interesata sa aloce 500 de milioane de euro pentru autostrada Comarnic-Brasov, dar in martie a.c. negocierile cu Vinci-Aktor pentru finantare nu incepusera inca. Si Erste Group, detinatorul BCR, si-a manifestat interesul de a investi cateva sute de milioane de euro in acest proiect, dar nici grupul austriac nu a fost invitat la negocierile dintre CNADNR si consortiul ce urma sa construiasca autostrada Comarnic-Brasov. Iar BRD, care a finantat in ultimii ani mai multe investitii derulate de stat, s-a aratat, de asemenea, interesata si de acest proiect.
In conditiile in care despre Comarnic-Brasov se vorbeste din 2004, iar la inceput de 2010 abia s-a semnat, dupa doi ani de licitatie, contractul, care intre timp a si fost anulat, reprezentantii MTI sunt de parere ca licitatia trebuie reluata cat mai rapid, pentru ca oricum procedurile dureaza cel putin noua luni. Pana atunci insa, CNADNR isi propune sa analizeze din nou proiectul, pentru a vedea daca trebuie schimbat, daca va mai fi realizat in concesiune si cand anume, pentru ca bani pe piata internationala tot nu exista.
In final, nu putem decat sa amintim, in trecere, ca, daca pentru cei 55 km din Romania nu s-a gasit finantare, Aktor se arata foarte interesat de concesiunea unei autostrazi de 169 km din Muntenegru si cere cu cateva milioane de euro mai putin pe kilometru, desi aceasta se afla tot in munte. Ba mai mult, declara ca nu are nicio problema in a face rost de bani.

Articole similare