Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ZF propune cutia Eco-Life si axa motoare pentru hibride

ZF a lansat in productia de serie cutia de viteze automata Eco-Life cu sase trepte, echipata cu noul sistem de control TopoDyn Life, care inregistreaza si analizeaza in permanenta topografia drumului si alte elemente ce influenteaza rezistenta la rulare. Noua transmisie este recomandata in special autobuzelor si autocarelor si este adaptata pentru regimuri de cuplu ridicat. Astfel, poate transfera pana la 2.000 Nm, cu 25% fata de alte cutii de viteza similare, asigurand valori de accelerare crescute. In plus, ZF Eco-Life este proiectata pentru o durata de viata indelungata si, in functie de tipul de aplicatie, permite o economie de carburant de pana la 5%.
 

Sistemul nou de racire de care beneficiaza este armonizat cu motoarele de ultima generatie, Euro 5, care au temperaturi de functionare cu 15% crescute. De altfel, producatorul german a dezvoltat si uleiul de transmisie potrivit noilor conditii.
Un alt element important al noii cutii de viteze este reducerea zgomotului produs la schimbarea treptelor. In acelasi timp, turatiile motorului sunt mentinute la nivel minim, gratie strategiei inteligente de crestere sau descrestere a treptelor de viteza. Unitatea de control electronic a transmisiei are acum design nou si este montata pe lateral.
Astfel, temperatura ramane coborata, gratie faptului ca se afla langa sistemul de racire a motorului.
In curand, ZF Eco-Life va fi disponibila si pentru autobuze hibride. In locul convertorului de cuplu va fi montat un modul hibrid, iar acest motor electric va furniza o putere de pana la 120 kW.
ZF a prezentat recent si axa motoare pentru autobuze cu podea coborata, propulsate de sistem hibrid serial. Doua motoare electrice sunt integrate in axa si sunt utilizate pentru a recupera energia eliberata la franare. Fiecare roata este pusa in miscare de un motor asincronic cu viteza ridicata, avand doua nivele de rapoarte. Acestea din urma sunt fixe, astfel ca nu se schimba trepte de viteza, pentru un confort sporit la rulare. Pe termen scurt se ofera o putere maxima de 240 kW si una continua de 120 kW/axa.
Cele doua motoare asincronice, cu racire pe lichid, pot fi alimentate de la mai multe surse de energie, care pot fi si combinate, pentru flexibilitate sporita. In afara de tandemul diesel-electric si baterii, noua axa poate functiona si pe celule de hidrogen sau linii de curent electric (cazul troleibuzelor). Noua axa nu necesita spatiu mai mare de montare decat axa portanta low-floor tip AV 132 si este foarte utila pe vehiculele care ruleaza in conditii de trafic aglomerat, cu numeroase opriri si porniri de pe loc. Este conceputa pentru o sarcina maxima de 13 t si, gratie suportului de dimensiuni reduse, poate fi folosita atat ca axa centrala, cat si ca axa-spate in cazul autobuzelor articulate.
Componentele utilizate sunt standard, pentru a obtine costuri de intretinere cat mai mici, iar vehiculul hibrid poate fi integrat intr-o flota de autobuze diesel.

Articole similare

Ad