Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Creste vanzarea on-line a biletelor de calatorie

Massaro Trans este printre pionierii introducerii vanzarii on-line a biletelor de calatorie, oferind acest serviciu propriilor calatori inca din 2008. In prezent, platforma informatica reprezinta o modalitate excelenta de a comunica in permanenta cu clientii, de a promova servicii si campanii noi. In scurt timp se va putea consulta on-line si pozitionarea vehiculelor in trafic, in baza codului inscris pe bilet.
 

Transportul de persoane intr-o forma organizata a inceput in 2000, isi aminteste Mihai Irimescu, proprietarul Massaro Trans, atunci cand societatile care efectuau transport s-au licentiat, iar traseele pe care circulau au fost licentiate de catre ARR si usor-usor supuse unui sistem de atribuire prin licitatie. „La inceput licitatia era anuala, pana a adus majoritatea transportatorilor la disperare: criteriile de departajare erau numai vechimea si calitatea vehiculelor, iar apoi a aparut si criteriul vechimii neintrerupte in ani pe trasee. Ca sa poti cumpara anual masini noi era o investitie enorma, astfel ca s-a propus ca intervalul de timp la care sa se organizeze licitatiile sa fie de trei ani. Se asigura astfel o perioada minima si neinrobitoare, in care se derula si contractul de leasing.“
Massaro Trans a pornit la drum, la fel ca ceilalti transportatori, cu una-doua masini. Au fost create trasee, unele operate si in prezent, care au fost introduse in programul de transport.
La inceput s-a operat in zona, pe ruta Mangalia-Constanta. In momentul in care traseele au fost incluse intr-un program de transport si s-au scos la licitatie de catre ARR, concurenta a fost destul de mare, iar traseele au fost castigate de alti operatori din judet. In aceste conditii, Mihai Irimescu s-a indreptat spre regiuni unde transportul prin servicii regulate era mai putin dezvoltat, astfel ca a fost ales Bacaul (unde in prezent Massaro opereaza autogara proprie si are infiintata sucursala). Primul traseu – care nu a fost operat insa pentru mult timp – a fost Bacau-Buhusi. „Am decis sa incercam pe distante mari si asa am deschis linia Bacau-Bucuresti, pe care o operam si in prezent. Am considerat Bacaul un nod. Ne-am amintit, de asemenea, ca inainte de 1989 lumea pleca de la Bacau la Iasi la facultate, dar si catre Brasov, in cautarea de locuri de munca, astfel ca am pus bazele acestor doua trasee. Inevitabil, au aparut si traseele judetene in Bacau si dupa experienta Bacau-Iasi am infiintat Iasi-Bucuresti. Lumea la vremea respectiva nu avea incredere in acest tip de transport. Mergeam la autogara din Bacau pentru a face contractul pentru peron si nu eram luati in serios, pentru ca pana atunci mai incercasera si altii, insa se dovedisera a fi inconstanti. Microbuzul a fost insa o solutie foarte buna“, isi aminteste Mihai Irimescu.
De altfel, Massaro este al doilea cel mai vechi carosier din tara, incepand activitatea pe acest segment inca din 2000. Compania din grup care se ocupa dedicat de acest segment caroseaza atat pentru firma de transport, cat si pentru terti. Volumele variaza in functie de cerere, iar portofoliul include o gama diversificata de modele si dotari, adaptata tipului de activitate – transport de muncitori, curse judetene, transferuri, curse VIP.

Cheia succesului: un serviciu de calitate
Traseul Bacau-Bucuresti are o lungime de 300 km pe sens, iar Iasi-Bucuresti, de 460 km. Aceste distante sunt greu de suportat in mijloace de transport de capacitati mici, in care calatorii stau oarecum inghesuiti. Este adevarat ca microbuzele sunt carosate conform prevederilor legale in vigoare, insa spatiul avut la dispozitie este din start mai ingust decat la autocar.
Astfel, primele autocare marca Isuzu au intrat in flota Massaro in 2004. „In acel an au fost inundatii foarte mari in zona Adjud, podul de la Maracineni a fost smuls, traficul era deviat, trenurile nu functionau si ne-am trezit peste noapte cu un puhoi de calatori. Cele sapte Isuzu s-au dovedit a fi insuficiente, dar ne-am descurcat. Atunci am vazut si reactia calatorilor la masini de capacitate mai mare, astfel ca am decis cresterea flotei si a gradului de confort. La sfarsitul lui 2007 au fost achizitionate primele doua autocare de 12 m lungime, pentru celebra licitatie din 2008. Suntem adeptii confortului, ca dovada ca si in aceasta perioada mai dificila pentru transportul de calatori nu renuntam sa trimitem pe distante mari autocarele. Este adevarat ca si clientii s-au obisnuit cu un anumit standard si dezvatul este mai greu decat invatul. Iar daca aliniem la peron un microbuz in locul unui autocar, atunci nemultumirile sunt direct pe site-ul nostru.“
Massaro Trans opereaza in prezent vehiculele detinute in flota, dupa ce aceasta a fost restransa in 2009, cand s-a si renuntat la traseele ineficiente, pentru a se evita sutinerea acestora din incasarile de pe alte trasee inca profitabile, doar de dragul de a figura in portofoliu.
Flota de vehicule este impartita intre Bacau si Bucuresti, iar in Mangalia sunt aduse masini doar pe perioada verii, atunci cand se efectueaza curse pe litoralul romanesc si bulgaresc. In fiecare an se cumpara microbuze noi, pentru a se putea pastra un grad ridicat de confort al flotei pe acest segment. Autocarele de capacitate mare sunt mai fiabile si, desigur, valoarea de achizitie este mai mare, astfel ca aici innoirea flotei se face la intervale de cativa ani.

Inovatia merge mana in mana cu tehnologia
Massaro a implementat un program propriu de vanzare de bilete, foarte bine dezvoltat, dupa ce a fost printre primii operatori din tara care au inceput vanzarile on-line in 2008. „Am avut curaj sa demarez acest proiect, cu toate ca nu stiam cat de dispusi vor fi clientii sa imbratiseze ideea platii cu cardul. Vroiam insa sa degrevez dispeceratele de volumul mare de apeluri telefonice primite in perioadele de varf, mai ales ca intre colegele noastre se facea un schimb permanent de telefoane pentru a updata situatia locurilor vandute pe fiecare cursa. In plus, am putut oferi un serviciu suplimentar pasagerilor. Pentru a-i incuraja pe clienti sa adopte aceasta masura de achizitie de bilete, am oferit tarife mai bune pe on-line decat la ghiseele de vanzare. Oricum era necesar un sistem care sa centralizeze situatia vanzarilor de bilete, astfel ca prima data programul a functionat intern. A doua etapa a fost extinderea catre calatori si, in final, catre colaboratori“, a explicat Mihai Irimescu.
In 2014 programul a fost upgradat semnificativ, are o interfata noua si poate primi permanent imbunatatiri. Constant se publica promotii, anunturi, clientii isi pot face cont pe site, iar la 10 bilete cumparate al 11-lea este gratuit. Biletul de calatorie se poate tipari si, de asemenea, se pot gestiona on-line toate biletele cumparate de un calator, din contul propriu prin intermediul platformei puse la dispozitie. Se ofera si posibilitatea achizitionarii in trei rate, gratie colaborarii cu mai multe banci care ofera card de credit.
Cresterea vanzarilor on-line in ultimii ani si in special in perioada sarbatorilor face ca sistemul sa isi dovedeasca utilitatea. Practic, desi capacitatea de transport este suplimentata, in perioadele aglomerate din an locurile se ocupa foarte repede si din timp. Calatorii, pentru a fi siguri ca si-au rezervat un loc, prefera sa achizitioneze biletul on-line.
Toate vehiculele Massaro sunt monitorizate prin GPS, iar in prezent se deruleaza un proiect prin care masinile sa fie conectate la reteaua de vanzare de bilete, astfel incat sa se poata consulta oricand locatia fiecarui vehicul, in baza codului inscris pe biletul de calatorie.

Clientii se imputineaza, concurenta se specializeaza
Concurenta a fost intotdeauna mare pe liniile regulate si mai ales in perioada de expansiune a transporturilor au aparut tot felul de operatori care au incercat sa intre pe trasee deja formate, fie solicitand plecari la alte ore decat cele din program, fie prin infiintarea unor trasee care se suprapuneau in mare parte peste cele existente. Acest tip de abordare nu a fost benefica nici pentru unii, nici pentru altii si de regula cei care au recurs la aceste strategii nu au avut castig de cauza pe termen lung. Separat, o concurenta care nu poate fi cuantificata de nimeni este cea facuta de „pirati“, respectiv aceia care lucreaza fara acte, iar mai nou sunt si operatorii care efectueaza curse regulate sub apanajul curselor ocazionale.
Daca la inceputul activitatii in transporturi cursele de noapte din Bacau la Bucuresti erau ocupate de calatori care mergeau la ambasade pentru obtinerea vizelor pentru a pleca la munca in strainatate, iar ziua erau multi navetisti care mergeau la locurile lor de munca din tara, acum acestia din urma au disparut aproape in totalitate si drumurile spre Capitala sunt facute doar de catre cei care pleaca direct la slujbele din afara, cu avionul. De aici si „sportul national“ al transferurilor la aeroport. Aceste curse nu sunt insa reglementate si sunt inca asimilate cu transportul ocazional, desi functioneaza cu regularitate si au orar afisat pe site-ul companiilor care furnizeaza acest tip de serviciu.
Massaro opereaza si pe conventie, insa acest tip de transport nu este foarte profitabil si, oricum, zona Bacaului nu este foarte dezvoltata din punct de vedere al productiei, iar conventiile in lohn au cam disparut. In permanenta sunt cereri si pentru curse ocazionale, insa se concentreaza mai ales la sfarsit de saptamana, intrucat, din pacate, turismul nu este foarte dezvoltat in tara noastra. Astfel, un operator de transport nu poate supravietui doar din asta si cu atat mai putin nu poate sustine investitia intr-un vehicul in leasing.
Principala problema ramane lipsa calatorilor, mai ales in perioadele reci. Si cateodata este necesara inlocuirea vehiculelor pentru cursele regulate cu altele de capacitate redusa, care au si costuri de operare mai mici. Este adevarat ca in ultimul an scaderea pretului la combustibil a fost de mare ajutor. Oricum, dupa 2009, Massaro a investit intr-o statie de incinta pentru alimentarea cu carburant si beneficiaza de tarife mai mici la achizitie gratie volumelor mari comandate direct de la rafinarie. Un alt avantaj este acela ca gestionarea consumului este mult mai buna, sistemul de alimentare este securizat cu chei personalizate cu numerele de inmatriculare ale vehiculelor si toate alimentarile sunt inregistrate si transferate intr-un program de monitorizare. Se poate vedea fluctuatia consumului si atunci cand apar cresteri fie este vorba de sofer, fie a aparut o defectiune la masina. Oricum, soferii au norma de consum si tin astfel cont de modul in care conduc.
Fluctuatia soferilor este o problema destul de mare, pentru ca acestia sunt tentati de mirajul lucrului in strainatate, pe bani mai multi. Nu toti reusesc in Occident si atunci se mai intorc. Oricum, un angajator roman nu poate concura cu nivelul de salarizare din strainatate, este de parere Irimescu.

Articole similare

Ad