La doi ani de la innoirea intregii game de vehicule comerciale, Ford prezinta o noua familie de motoare diesel, EcoBlue, care va echipa intr-o prima faza modelele Transit si Transit Custom, pentru ca apoi sa fie disponibila si pe autoturisme. Noul propulsor de 2 l, pe care l-am testat si noi cu prilejul unui eveniment ce a avut loc la inceputul lui iunie in imprejurimile orasului München, promite costuri de operare mai mici si este mai sustenabil in termeni de emisii, eficienta si siguranta.
In ultimii patru ani, Ford a schimbat intregul segment de vehicule comerciale, incepand din 2012, cu debutul lui Transit Custom, si pana in 2014, odata cu noile Transit, Transit Connect si Transit Courier. Odata cu introducerea noii familii, pentru prima data in 18 ani, 2015 marcheaza momentul in care Ford devine cea mai bine comercializata marca de vehicule comerciale din Europa, cu vanzari totale de 280.000 de vehicule (crestere de 23%), avand o cota de piata de 12,6% si inlocuind astfel Volkswagen. In acelasi an s-a mai inregistrat o premiera pentru constructorul american, care a sarbatorit 50 de ani de la aparitia primului model Transit. „Ford se mentine pe prima pozitie pe primele patru luni din 2016. In aprilie, numarul de vehicule comerciale vandute a crescut cu aproape 19% comparativ cu perioada similara din 2015. In plus, completand startul de succes din acest an pentru gama de vehicule comerciale, Ford Ranger, cel mai bine vandut pick-up din Europa, a inregistrat si el cea mai buna luna aprilie din punct de vedere al vanzarilor de la lansarea sa in 1998“, a declarat Nick Pollard, Chief Programme Engineer pentru motorul EcoBlue.
Costuri de operare scazute
Continuand inovatia propriilor produse, Ford prezinta o noua gama de propulsoare diesel – EcoBlue 2.0 l – bazata pe tehnologia motoarelor EcoBoost. Noul motor, pe care am avut ocazia sa-l testam pe drumurile din jurul orasului München, dezvolta trei variante de putere (105 CP, 130 CP si 170 CP), fiecare avand un cuplu mai mare decat precedenta versiune de 2,2 l, pe care o si inlocuieste. Intr-un viitor apropiat, EcoBlue va fi disponibil si pe autoturisme, astfel ca va atinge un maxim de 240 CP. Propulsorul de 2 l TDCi are la baza o arhitectura noua, dezvoltata pentru a se alinia standardelor de poluare Euro 6, care vor intra in vigoare in septembrie 2016 si care stipuleaza, printre altele, scaderea emisiilor de NOx cu 55% fata de standardele actuale Euro 5. Motorul a fost proiectat si dezvoltat de inginerii Ford din Marea Britanie si Germania, fiind produs la fabrica din orasul britanic Dagenham. In termeni de eficienta a consumului, EcoBlue 2.0 diesel beneficiaza de o turbosuflanta ce ofera mai mult aer la turatii scazute, dar si de alte tehnologii legate de sistemul de ardere, injectie directa si presiune ridicata, galerii integrate sau alte elemente care asigura o frictiune scazuta. Astfel, redimensionarea noii versiuni aduce un consum de combustibil mai mic cu 13% comparativ cu varianta pe care o inlocuieste si o putere imbunatatita, datorata cuplului motor mai mare cu 20% la turatii scazute (1.250 rpm). La volanul noului Transit, in configuratia Double Cab L3, echipat cu propulsorul de 130 CP, pe o distanta de circa 30 de km, ce a inclus atat portiuni de autostrada, cat si drum regional, respectand toate indicatoarele de viteza, am reusit un consum de 9,4 l/100 km, in conditiile in care toate modelele testate prezentau incarcaturi utile de circa 50% din valoarea maxima, respectiv 600 kg in cazul Transit si 400 kg in cazul Transit Custom.
La nivel de cifre oferite de producator, modelele Transit echipate cu sistemul Start-Stop ating emisii de CO2 incepand de la 174 g/km si inregistreaza un consum mediu ce porneste de la 6,6 l/100 km, cu 10% mai putin fata de motorul de 2,2 l. In cazul lui Transit Custom, valorile noxelor pornesc de la 157 g/km, iar consumul mediu de carburant a fost si el redus cu 13 procente, plecand de la 6,1 l/100 km, in functie de configuratia de putere aleasa. In aceste conditii, pentru proprietarul unui Transit Custom de 105 CP, Ford anticipeaza o economie a costurilor cu combustibilul de pana la 1.600 de euro pe parcursul a 130.000 km, comparativ cu modelul anterior de 100 CP. In plus, costurile de intretinere sunt si ele mai mici datorita intervalului de service extins la doi ani sau 60.000 de km (cu 10.000 km mai mult decat in cazul versiunii anterioare). Inainte sa-l puna pe vanurile sale in productia de serie, producatorul american a testat noul propulsor pe parcursul a 5,5 milioane de kilometri, din care 400.000 km in conditii reale de trafic, pe masinile clientilor ce detineau Ford in flota. Spre finalul anului, clientii pentru modelele Transit si Transit Custom cu tractiune fata pot opta si pentru transmisia automata cu sase trepte, care are o capacitate de cuplu de peste 415 Nm. Aceasta transmisie controlata electronic ofera o schimbare lina si rapida a treptelor de viteza datorita designului convertorului de cuplu. Pentru aplicatiile Transit, inginerii Ford au optimizat diagramele de schimbare a treptelor, la o turatie mai mica a motorului, prin blocarea convertorului de cuplu, in acest fel imbunatatindu-se economia de combustibil.
Confort si asistenta imbunatatite
Pe langa noile motorizari EcoBlue, evenimentul Ford a pus accent si pe o serie de tehnologii care pana acum existau doar pe autoturisme. Astfel, Transit si Transit Custom beneficiaza acum de sisteme de asistenta noi, precum cel de evitare a coliziunilor cu detectia pietonilor (Pre-Collision Assist with Pedestrian Detection).
Pre-Collision Assist with Pedestrian Detection constituie o premiera pentru gama de vehicule comerciale Ford, fiind pana acum introdus numai pe vehicule mari pentru pasageri (Mondeo, S-Max, Galaxy si SUV-ul Edge). Pe langa faptul ca franeaza automat pentru a evita un eventual impact, sistemul detecteaza si persoanele aflate pe sensul de rulare al masinii, de asemenea activand frana pentru a evita posibilul accident.
Pilotul automat adaptiv a fost o functie pe care am gasit-o deosebit de utila pe modelul Transit testat, in special pe autostrada, prin faptul ca are un radar care monitorizeaza distanta pana la masina din fata si o mentine constanta, in functie de accelerari sau decelerari.
Totusi, cea mai utila functie mi s-a parut cea de recunoastere a semnelor de circulatie aflate pe marginea soselei. Atunci cand depaseam viteza legala, sistemul emitea un semnal sonor de avertizare, iar pe panoul de bord era afisata viteza sau interdictia care trebuia respectata.
ESC (sistemul electronic de stabilitate) a fost si el imbunatatit cu cateva functii noi, precum stabilitatea la vant lateral (functia este dezvoltata in house de catre inginerii Ford si franeaza selectiv rotile de pe partea afectata de vant, oferind o stabilitate mai mare si fiind activa la peste 80 km/h), control la viraje si sistemul de stabilitate la rasturnare.
In ceea ce priveste partea infotainment, Ford continua sa ofere acelasi sistem de conectivitate SYNC, cu un display color de 4" in cazul modelului Transit Custom, insa, in ceea ce-l priveste pe fratele mai mare Transit, acesta a primit versiunea superioara SYNC 2 si beneficiaza si de un ecran „full high resolution“ de 6" cu ecran tactil.