Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Achizitia de vehicule noi continua sa fie incurajata pe diverse cai

Numai Belgia a introdus in ultimul an o taxa de drum, dar scumpiri au aparut in mai multe tari europene, mai ales pentru camioanele Euro 3 si 4, in timp ce achizitia de vehicule noi continua sa fie incurajata, in special in Austria si Elvetia – unde sunt cele mai mari diferente intre taxele de drum pentru Euro 6 si cele pentru camioane mai poluante – dar si in alte state care incep sa introduca restrictii de circulatie in functie de emisii. Clientii accepta rareori sa renegocieze tarifele cand se scumpesc taxele de drum, mai avantajati din acest punct de vedere parand a fi transportatorii carora li se deconteaza taxele separat de tariful/km – insa asta se face adesea doar la valoarea platita pentru Euro 6 si chiar si atunci cu intarziere si cu presiuni de a se evita autostrazile cu plata si de a se alege drumuri nationale mai proaste, care cresc durata tranzitului.
 

Pe fondul taxelor de drum tot mai mari, mai ales in Austria, Elvetia sau Slovenia, numerosi transportatori studiaza rute alternative, si uneori chiar aleg astfel de variante, dar exista si firme care prefera caile deja batatorite, mai confortabile. Despre toate acestea, dar mai ales despre cat cantaresc taxele de drum in luarea deciziei de a innoi flota, am stat de vorba cu managerii catorva firme romanesti de transport care se pot mandri ca tin foarte bine pasul cu tehnologia.

Dintre rutele pe care merg camioanele Emcret taxele de drum nu au crescut decat in Slovenia, dar considerabil in cazul vehiculelor Euro 3 si 4: in 2016 tranzitul costa 80 de euro/sens si acum a ajuns la 125 de euro/sens. Pe de alta parte, pentru Euro 5 si 6 diferenta nu este decat de 15-20 de euro/sens. Asa cum arata Ionut Cretu, directorul general al firmei, clientii nu prea sunt de acord ca creasca tarifele, deci „trebuie sa cautam noi sa optimizam costurile si sa facem economii din alta parte, dar e foarte dificil“.
De aceea firma a apelat la o ruta alternativa prin Croatia, Ungaria si pe o mica portiune din Slovenia, care dureaza cu 2-3 ore mai mult, deoarece Croatia nu e in Schengen si camioanele trebuie sa astepte in vami – ceea ce insa nu e o problema, deoarece clientii, in mare parte traderi de cereale, nu se grabesc cu livrarea – dar permite economii de peste 100 de euro tur-retur.
Si taxele de drum din Italia au crescut in ultimul timp, dar nesemnificativ, cu 1,5%.
Dintre tarile prin care trec camioanele Eurohaul Services in drum spre Anglia, numai Belgia a introdus anul trecut o noua taxa de autostrada, iar in celelalte (mai ales in Austria, Germania si Anglia) au aparut majorari in functie de norma de poluare, dar acestea nu au fost semnificative. Astfel, cheltuielile suplimentare fata de 2016 la o flota de 20 de camioane (14 Euro 6 si restul Euro 5) sunt de 2.500-3.000 de euro/luna.
Tarifele firmei sunt negociate pe cursa, de obicei la inceput de an, si se pastreaza pana la urmatoarea negociere, iar directorul general Alin Popescu arata ca, desigur, „clientii nu sunt tocmai bucurosi cand incercam …

Articole similare