Avocati belgieni sustin ca sunt anumite puncte de control rutier in Belgia, unde politistii controleaza in special camioanele cu numar de inmatriculare in estul Europei, cele din Romania si Bulgaria fiind majoritare. Cu toate acestea, razboiul politistilor belgieni nu se duce neaparat cu firmele romanesti de transport, cat mai ales cu firmele care au sediu in Belgia, dar folosesc pentru contractele incheiate din Belgia camioane inmatriculate in statele est-europene. Telul este obligarea firmelor de transport care incarca si descarca in Belgia sa plateasca taxele si impozitele in Belgia, nu in tari din estul Europei. Controalele din trafic sunt urmate de descinderi coordonate la autobazele inchiriate pentru parcarea a sute de camioane inmatriculate in estul Europei.
In lupta lor impotriva dumpingului social, politistii belgieni au ajuns “sperietoarea” firmelor de transport din estul Europei si mai ales din tara noastra. In 2016 au fost amendate in Belgia peste 300 de camioane din Romania si 200 din Bulgaria, numarul infractiunilor comise de transportatorii din cele doua tari reprezentand peste 30% din toate neregulile amendate de Politia belgiana in decursul anului trecut.
Asa cum arata Raymond Lausberg, inspector principal si formator pentru ancorarea marfurilor in cadrul Politiei Belgiene, departamentul Transport, circa 6% din totalul dosarelor sunt cercetate mai departe de Inspectoratul de Munca cu suspiciunea de munca ilegala in Belgia. Este vorba de acele camioane care fac transport intracomunitar cu incarcare frecventa din Belgia si descarcare in alte tari vest-europene, pe care autoritatile belgiene incearca sa stabileasca daca nu cumva ar trebui de fapt sa fie inregistrate in Belgia, veniturile urmand sa fie impozitate in aceasta tara.
Potrivit autoritatilor belgiene, de cativa ani se remarca o crestere importanta a numarului de infractiuni comise de camioane inmatriculate in Romania si Bulgaria, de multe ori operatorii din aceste doua tari avand legaturi stranse cu firme din Belgia, Germania, Franta, Olanda si alte tari vestice. Si atunci cand se dovedeste aceasta legatura se intocmeste si se transmite la Parchet un dosar cu suspiciunea de „dumping social“, pana acum fiind deja efectuate si numeroase perchezitii in urma carora s-a mai constatat ca vehiculele respective nu circula aproape niciodata in tarile unde sunt inmatriculate.
Pauza saptamanala normala in cabina, infractiunea amendata cel mai des in Belgia
Principalul motiv pentru care firmele romanesti de transport sunt amendate in Belgia este perioada prea mare de timp petrecuta de sofer la bord – uneori este vorba de luni intregi departe de familie. In acest sens, in 2014 Belgia a introdus amenda de 1.800 de euro pentru firmele ai caror soferi iau pauza saptamanala normala in cabina si pana acum au fost date aproape 200 de astfel de amenzi.
In plus, s-au mai dat amenzi numeroase pentru ITP false (mai ales firmelor din Romania si Bulgaria). Concret, camioanele circula in permanenta …