In decembrie 2018 Comisia Europeana a finalizat un studiu referitor la parcarile sigure pentru camioane, care a durat un an si a fost realizat in colaborare cu Panteia, Esporg, CERTH/HIT, CBRA, IRU si DEKRA. Scopul acestuia a fost sa compare cererea si oferta de spatii de parcare sigure din Europa, mai ales de-a lungul retelei principale de drumuri, iar concluziile sunt ca in prezent avem un deficit de circa 100.000 de locuri de parcare si – mai ales – ca cele mai multe dintre spatiile deja existente nu ofera un nivel inalt de siguranta si nu sunt certificate. Deci este nevoie de investitii semnificative in extinderea si modernizarea capacitatilor actuale si in construirea altora noi.
In prezent parcari sigure certificate sunt cele Esporg, VEDA Premium si Truck Parking Rotterdam, in total 57 de locatii, dar ele se gasesc numai in cateva tari, ceea ce inseamna ca sunt diferente majore de-a lungul retelei europene. Pana la un punct, diferentele pot fi diminuate prin modernizarea si certificarea altor facilitati necertificate in prezent. In afara de acestea exista 500 de parcari care ofera siguranta, dar nu au validare sau certificare. Chiar si asa, inca exista zone extinse in care nu sunt aproape deloc. In plus, mai sunt circa 5.000 de parcari care nu ofera facilitati pentru cresterea sigurantei, dar care oricum au conditii mai bune decat parcarile ad hoc. Deci principalul obstacol nu este lipsa unor spatii concepute pentru parcare, ci lipsa locurilor care pot atinge cele mai mici niveluri de securitate acceptabile si certificate.