Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gabor Sandor (IFPTR): „Promovati-va statutul de sofer loial, puneti filmulete pe YouTube!“

Romania va mentine o fluctuatie stabila a soferilor profesionisti pana in 2030, atunci cand va urma o noua criza a fortei de munca in transporturi, cauzata de regresul natalitatii inregistrata in 2010, a afirmat presedintele Institutului de Formare Profesionala in Transporturi Rutiere (IFPTR), Gabor Sandor, in cadrul conferintei ExpoTranzit, desfasurata la Cluj la finalul lunii aprilie.
 

Valul de criza de forta de munca a aparut prin suprapunerea a doua efecte, unul ce tine de scaderea natalitatii dupa 1990 si celalalt cauzat de cresterea varstei minime la care tinerii au acces pentru profesia de sofer profesionist, de la 18 la 21 de ani, efect care, in opinia lui Gabor Sandor, a insemnat un „gol“ in piata de circa 18.000-20.000 de persoane. Raportat la cifrele de anul trecut, piata muncii din transporturi a reusit sa recupereze din acest deficit, inregistrand o crestere de 44% a soferilor profesionisti incepatori. „Astfel am inregistrat un grad de inlocuire de 25% a fortei de munca. Aceasta crestere a fost artificial generata ca un efect al interventiilor din 2013, respectiv a realitatii de fapt raportata la regresul natalitatii din 2014. Percepeti cresterea de 44% ca o cuantificare a ceea ce inseamna stabilizarea. De acum incepand si pana in 2030 cu siguranta se va mentine aceeasi fluctuatie. In 2010 iar a fost un regres de natalitate, deci asta inseamna ca in 2030 urmeaza urmatorul val de criza din punct de vedere al fortei de munca. Partea plina a paharului este ca la ora actuala exista un gram de stabilitate“, a explicat presedintele IFPTR. Potrivit acestuia, daca autoritatile ar reduce varsta minima la 18 ani pentru sustinerea examenului de sofer profesionist, de maine, in termen de un an, ar mai intra pe piata, categoric, 18.000-20.000 de persoane.“ Gabor Sandor avertizeaza insa ca acest sacrificiu va costa, iar perioada de stabilitate de circa 15 ani pana in 2030 va fi redusa la 10-12.
In cadrul conferintei, acesta i-a sfatuit pe transportatori sa isi imbunatateasca imaginea firmei prin aplicarea a doua tipuri de masuri pentru a avea sansa de a-si creste forta de munca in companie. „Cine nu are de maine 100, daca nu 200 de filmulete pe YouTube de cateva minute fiecare, prin care soferii loiali firmei sa prezinte motivele pentru care stau in companie, s-ar putea ca in 2030 sa aiba probleme. Nu va promovati firmele pentru ca pierdeti, promovati-va statutul de sofer loial asa cum il vedeti ca fiind soferul model din firma. Promovati-va activitatea, colectivul, modul de organizare, sistemul in care lucrati cu ajutorul soferilor pe care ii respectati in cadrul firmei ca fiind cei mai productivi“, a explicat acesta. Presedintele IFPTR a punctat si impactul crescut al anunturilor de angajare din ziare, ca fiind o a doua masura pe care angajatorii o pot lua, precizand faptul ca in ultimii trei ani a crescut ponderea celor care au accesat anunturile in acest fel. „Daca in 2015 numai 5% dintre noii angajati au accesat joburile in baza anunturilor din presa scrisa, in 2017, 16% dintre ei s-au prezentat la angajare. Puteti profita de faptul ca de soarta potentialului sofer este ingrijorata mai mult familia decat el insusi, ea este cea care il impinge pe acesta de la spate“, a concluzionat Gabor Sandor.
 

Articole similare