Pe 1 decembrie Comisia Europeană a publicat setul de întrebări și răspunsuri menite să clarifice primul dosar parte a Pachetului Mobilitate, cel de modificare a Regulamentului 561, concretizat prin noul Regulament 1054 care a intrat în vigoare pe 20 august 2020. Comisia Europeană s-a pronunțat în legătură cu problema întoarcerii șoferului la reședință la 3-4 săptămâni: șoferul nu este obligat de angajator să revină la sediul companiei sau la el acasă, împotriva voinței lui. Dacă șoferul vrea să dispună de week-end-ul respectiv pentru a se întâlni cu niște prieteni sau pentru a merge într-o vacanță este liber să o facă. Însă angajatorul trebuie să demonstreze că i-a oferit posibilitatea de a reveni acasă: i-a comunicat că în week-end-ul respectiv se poate întoarce la reședință și în acest sens îi pune la dispoziție un bilet de avion sau un microbuz/autocar etc. Șoferul care refuză întoarcerea trebuie să îi trimită angajatorului în scris pe email, SMS sau pe comunicatorul din camion un răspuns în acest sens. Sigur, refuzul întoarcerii nu poate fi o regulă pentru fiecare repaus de 45 de ore de la 3-4 săptămâni, caz în care se poate considera că șoferul locuiește în țara în care își termină periodic activitatea, ceea ce poate aduce după sine decizia impunerii plății impozitelor pe muncă în țara respectivă. De asemenea, dacă mai mulți șoferi ai firmei refuză să se întoarcă acasă se poate considera ca o presiune a conducerii firmei asupra șoferilor de a nu se întoarce acasă.
O altă clarificare importantă vine în ceea ce îi privește pe șoferii est-europeni care lucrează la firme din vestul Europei. Dacă în textul de lege se precizează că angajatorul trebuie să le asigure șoferilor întoarcerea la reședința firmei sau la reședința șoferului, ceea ce mulți angajatori vest-europeni au interpretat că e suficient ca șoferii să revină la baza companiei și, dacă vor să se întoarcă în țara de origine, la famile, trebuie să o facă pe banii lor, în concediu, clarificările Comisiei arată că șoferii pot alege unde să se întoarcă – la reședința firmei sau la reședința lor. Și doar dacă nu își exprimă opțiunea, în scris, angajatorul alege în locul lor.
CE mai arată că autoritățile de control nu au dreptul de a solicita dovezi privind locul unde șoferul își face odihna de 45 de ore, eliminând astfel amenzile abuzive care se dau în Franța sau Belgia pentru că șoferii nu pot prezenta factura de la hotel sau nu furnizează numărul de telefon al persoanei care le-a găzduit. Atenție, însă! Directiva detașării transnaționale prevede obligația ca angajatorii să acopere cheltuielile generate de detașare – cele de transport, cazare și masă – ale angajaților detașați. Astfel, angajatorul trebuie să facă dovada că i-a plătit șoferului hotelul și transportul de la camion până la hotel sau, dacă șoferul a stat la niște prieteni, angajatorul trebuie să îi acorde șoferului o indemnizație care să acopere cel puțin transportul de la locul unde lasă camionul până la locul unde începe odihna propriu-zisă. De asemenea, până ajunge la locul de odihnă, șoferul trebuie să își treacă pe cardul tahograf timpul respectiv la „alte activități“ pentru ca să nu se interpreteze că șoferul și-a început odihna lângă camion.
Cu o astfel de problemă s-a confruntat deja un transportator român în Franța, astfel că e nevoie de multă atenție în pregătirea și documentarea fiecărei curse. Prezentarea cazului și toate clarificările publicate de Comisia Europeană sunt publicate în această ediție a revistei Tranzit pe care vă invităm să o citiți cu atenție și să vă însușiți toate recomandările specialiștilor invitați să comenteze prevederile Pachetului Mobilitate și actualele acțiuni de control ale inspectorilor ANAF pe reconsiderarea diurnelor ca venituri de natură salarială. Din păcate, Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, ignoră solicitarea transportatorilor de a oferi explicații cu privire la acțiunea de control a ANAF, deși a promis de mai bine de două luni că va reveni. Vom continua să urmărim subiectul până la rezolvarea situației.
