Așa cum avertizaseră cu doar câteva zile înainte, pe 18 iunie transportatorii au ieșit în stradă ca o primă formă de protest împotriva impozitării diurnelor. Sute de camioane au luat cu asalt principalele artere și drumuri naționale din mai multe zone metropolitane, circulând cu viteză redusă pentru a atrage atenția asupra problemelor din sector, ceea ce a dus, inevitabil, la blocarea circulației la orele de vârf. Liderii asociațiilor profesionale atrag atenția că, în cazul în care vocea lor nu va fi auzită, urmează un protest mai amplu la București, de data aceasta organizat, în care se va vedea cu adevărat forța industriei de transport din România.
Problema reîncadrării diurnelor ca venit salarial nu este una nouă, însă ideea protestului s-a conturat mai bine între asociațiile patronale din transporturi – APTE 2002, Apulum Alba Iulia, ATM Bucovina, ARTRI, FORT, UNTRR și COTAR, cu aportul șoferilor de la Sindicatul Șoferilor Solidaritatea Drumuri Bune (SSSDB) din Sibiu – după ce negocierile cu autoritățile din grupul de lucru format la nivelul Ministerului Finanțelor au eșuat. În cadrul întâlnirilor, transportatorii s-au lovit de rigiditatea reprezentanților autorităților, în special a celor de la ANAF, care au continuat valul de controale pe tema impozitării diurnelor, considerându-le venit de natură salarială. Decizia efectivă de a organiza această formă de protest a fost luată de membrii mai multor asociații patronale, după ultima întâlnire, care, din păcate pentru ele, s-a încheiat fără rezultatul mult așteptat: nicio amnistie fiscală, controalele continuă!
Cu doar o zi înainte, reprezentanții celor șapte asociații patronale au organizat o conferință de presă în care au anunțat problemele cu care se confruntă sectorul și faptul că ieșirea camioanelor în stradă și circulația cu viteză redusă sunt o formă de protest spontan, fiecare transportator „având dreptul de a lua ce decizie dorește, fără a fi organizat de noi“, după cum a precizat unul dintre liderii asociațiilor profesionale.
Primii care au ieșit la protest încă de la orele prânzului au fost transportatorii din Rădăuți (județul Suceava), în special membrii ATM Bucovina, asociație afiliată FORT, care au mobilizat peste 200 de camioane pline cu inscripții și pancarte cu mesajul „STOP ABUZ ANAF“. Protestul a început în jurul orei 11:00, în zona șoselei de centură a municipiului Suceava, chiar în parcarea din apropierea viitorului sediu al Casei Corpului Didactic. Camioanele au circulat cu viteză redusă și au claxonat pe tot parcursul deplasării către Bulevardul Sofia Vicoveanca, întoarcerea fiind tot pe șoseaua de centură. În scurt timp, orașul și zona metropolitană a Sucevei s-au blocat, coloana de mașini întinzându-se pe câțiva kilometri, după cum s-a observat și în imaginile video publicate pe site-ul revistei Tranzit. Potrivit lui Alin Crețu, președinte ATM Bucovina și prim-vicepreședinte FORT, semnalul de alarmă tras prin această formă de protest nu a avut un caracter politic, ci unul menit să scoată în evidență abuzurile inspectorilor ANAF în cadrul controalelor efectuate la transportatori, prin care decid impozitarea retroactivă a diurnei, pe care o încadrează ca venit salarial. „Prin controalele făcute nu se respectă legea și se ajunge la închiderea firmelor pe bandă rulantă, iar aceste firme aduc plus valoare economiei românești“, a punctat Alin Crețu. Oficialul ATM Bucovina le-a cerut scuze celorlalți participanți la trafic, precizând că nu s-a dorit decât conștientizarea problemelor cu care se confruntă sectorul transporturilor din cauza acestor abuzuri și verificări retroactive pe ultimii cinci ani. La protestul de la Suceava a luat parte și președintele FORT, Augustin Hagiu, care a reamintit de milioanele de euro stabilite ca sume suplimentare de plată în urma controalelor ANAF. „Protestul e mai mult decât justificat! Au fost două luni în care am încercat, prin discuții și negocieri cu ANAF și ITM, să-i convingem să respecte legea, însă ANAF vrea să încalce legea și să-i abuzeze pe operatorii de transport și pe angajații acestora”.
Claxoane și nervi întinși la maximum la Oradea
Dacă în zona de nord a țării membrii ATM Bucovina și FORT au ținut steagul sus pentru breasla transportatorilor, iată că centrul și vestul țării au fost reprezentate cu succes de APTE 2002 și APULUM Alba, cu orașele Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu și Alba Iulia ca puncte de referință pentru demersul din 18 iunie. Aici, însă, protestele au început simultan, puțin după ora 14:00, și au durat până în jurul orei 17:00. La Arad, camioanele au pornit către centura orașului din trei puncte aflate la marginea municipiului. S-a circulat cu viteză extrem de redusă și la un moment dat coloana a numărat peste 300 de camioane, pe ambele sensuri traficul fiind aproape paralizat sau chiar complet blocat în zone cheie din cartierul Gai sau la pasajul peste calea ferată din zona CET. Ca peste tot în țară, camioanele participante la protest purtau pancarte și mesaje transpuse sub forma unei singure idei principale: STOP ABUZ ANAF. „Sumele pe care ANAF vrea să le ia de la firmele de transport, retroactiv pe cinci ani, sunt colosale. Este vorba de 400.000-500.000 de euro în cazul unor firme mici, cu 10 șoferi, ceea ce ar conduce la faliment. Acesta este principalul motiv al protestului. Știm că s-a produs deranj în trafic și ne cerem scuze celorlalți șoferi și arădenilor, dar trebuie să ne rezolvăm și noi problemele“, a declarat Dorin Pop (APTE 2002). La finalul acțiunii, camioanele au plecat către garaje, iar transportatorii au remarcat faptul că „arădenii au fost solidari cu noi“.
În Timiș s-a protestat pe DN 6, care leagă Timișoara de Lugoj, dar și pe centură, pe urcarea înspre Autostrada A1, între centură și localitatea Giarmata. Zeci de camioane au mers cu viteză redusă, iar liderii protestatarilor au împărțit manifeste cu mesajele transportatorilor celorlalți șoferi aflați în trafic la acea oră. Cozile s-au format rapid, însă acțiunea a decurs fără incidente.
La Oradea, cele circa 200 de camioane de la peste 50 de firme de transport din Bihor s-au adunat pe Calea Borșului, de unde au plecat în coloană cu viteză mică spre șoseaua de centură către Calea Aradului. Pe parcursul acțiunii de protest, așa cum am arătat în filmările publicate pe site-ul Tranzit, urmărite de peste 300.000 de persoane, traficul a fost dat peste cap, însă, spre deosebire de alte zone din țară în care a fost blocată circulația, șoferii de aici nu au înțeles pe deplin demersul transportatorilor, astfel că au existat nemulțumiri din acest punct de vedere. „Evenimentul a fost un gest pașnic, prin care am dorit să atragem atenția autorităților că și noi existăm, suntem aici ca breaslă. Totodată, este foarte bine că am reușit să atragem atenția transportatorilor, care trebuie să realizeze că numai uniți sunt o forță de neoprit și un partener de dialog important, care poate să aibă cerințe de la cei cărora le plătesc taxe și impozite“, a declarat transportatorul bihorean Sebastian Kiss.
Asociațiilor patronale li s-au alăturat și cele sindicale, prin participarea la acțiune a Sindicatului „Solidaritatea Șoferilor Drumuri Bune“ din Sibiu, ai cărui șoferi au protestat mai bine de două ore pe A1 și în zona Veștem (Șelimbar), la intersecția DN1 cu DN7. Camioanele s-au deplasat în coloană, cu viteză redusă, între ora 13:30 și 16:00. „De ce luăm parte la acest protest împreună cu angajatorii? Este simplu, în acest moment domnii de la ANAF vin și argumentează pentru impozitarea diurnei, cu aceleași argumente de la începutul problemei… Mai pe înțeles, nu s-a schimbat nimic în transport în ultimii 15 ani, decât valoarea diurnei. Ca urmare, întrebarea comună este: De ce tocmai acum??? Care este scopul? De ce nu s-a făcut nimic în toți acești ani? Se mai propune o variantă, modificarea acelui prag de neimpozitare a diurnei externe de la 2,5 ori nivelul indemnizațiilor acordate funcționarilor de stat la 1,2-1,5 ori valoarea acordată astăzi funcționarilor de stat, aceasta însemnând o diurnă externă de 40-45 euro pe zi. Nu susținem plata în diurnă a șoferului și ne dorim o creștere salarială, dar, în aceste condiții, angajatorii vor fi nevoiți să-și cam închidă afacerile și noi, angajații, să emigram. Lipsa acută a forței de muncă se pare că dictează într-un anume fel și la noi în țară“, arată reprezentanții sindicatului șoferilor din Sibiu. Proteste au mai avut loc la Alba Iulia, pe DN1 între Alba și Aiud, dar și la Deva, Galați și București. În viitorul apropiat, transportatorii, care avertizează că acum a fost doar un exercițiu de imagine, sunt hotărâți să organizeze un amplu protest la nivelul Bucureștiului, în care să arate că sunt cu adevărat o forță economică de luat în seamă.