Toate companiile care generează sau dețin deșeuri pe care le tranzacționează – fie că vorbim de ambalaje realizate din diferite tipuri de materiale, care sunt utilizate în producție, logistică sau distribuție, de baterii și acumulatori, de pungi de transport din plastic, de anvelope uzate etc. – au obligația de a recicla cotă parte din cantitatea de astfel de deșeuri puse pe piață în decursul unui an. În cazul în care nu reușesc să recicleze toată cantitatea necesară, firmele trebuie să achite o contribuție la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), iar plata acesteia, precum și calculul corect al sumelor datorate pot face obiectul inspecțiilor fiscale. Identificarea corectă a contribuțiilor la Fondul pentru Mediu, gestionarea ambalajelor reutilizate, practica inspecțiilor fiscale și alte noutăți în domeniu au constituit subiectele webinarului organizat luna trecută de specialiștii Ernst&Young.
Orice tip de furnizare a unui produs spre distribuire, consum sau utilizare pe piața națională, în cursul unei activități comerciale, implică plata taxei la Fondul de Mediu. Agenții economici responsabili pentru declararea ambalajelor utilizate se împart în 4 categorii: producători și importatori, pentru uz propriu sau comercializare, supra-ambalatori (de exemplu, înfoliere suplimentară a mărfii la picuire), importatori de ambalaje de desfacere (inclusiv pungi de transport din plastic) și firme care dau spre închiriere ambalaje (de exemplu, paleți).
Excepții de la introducerea pe piață fac situația re-exportului/re-expedierii în afara spațiului național (aflate în tranzit pe teritoriul României) și situația bunurilor care se află în depozite ale producătorului sau importatorului.
Contribuția se plătește numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale corespunzătoare diferenței dintre cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională și cantitățile care au fost predate spre reciclare. (taxa este de 2 lei/kg).
Categoriile de bunuri pentru care se plătesc contribuții la Fondul de Mediu sunt stabilite prin OUG 196/2005 și legea 249/2015, modificate prin OUG 50/2019. În linii mari, vorbim despre ambalaje de toate tipurile, substanțe periculoase pentru mediu, anvelope, uleiuri, echipamente electrice și electrocasnice și pungi de transport din plastic. Fiecare companie are obligația să evalueze procesele operaționale (achiziție, producție, ambalare, comercializare), să identifice bunurile pentru care trebuie să achite contribuțiile către AFM și să stabilească algoritmul de calcul pentru cantitățile care trebuie avute în vedere, pentru diferitele tipuri de materiale. Informația din partea furnizorilor bunurilor respective este importantă, însă eventuale cântăriri și aprecieri pot fi făcute și intern. „Sunt produse la care diferă greutatea ambalajului (de exemplu, la paleți), în acest caz fiind recomandată cântărirea mai multor repere. Iar aceasta trebuie făcută anual sau de fiecare dată când se schimbă specificația produselor/ambalajelor”, a explicat Daniela Neagoe, Senior Manager, Consultanță Vamală și Fond de Mediu în cadrul Ernst&Young.
Este importantă calcularea corectă a greutății ambalajelor
Declarațiile privind cantitățile de materiale introduse pe piață trebuie făcute lunar. În funcție de tipul de ambalaj (hârtie, carton, plastic, lemn, aluminiu, alte metale, sticlă) trebuie oferite informații despre ambalajele primare, secundare sau terțiare.
Greutatea ambalajelor se poate calcula pe baza facturilor: diferența dintre greutatea brută a produselor și cea netă. Atenție, însă! De regulă, pe facturi apar greutățile primare și secundare și mai rar cele terțiare (cum ar fi greutatea paleților).
„În cazul controalelor AFM au fost și situații când inspectorii au făcut propriile cântăriri, iar diferențele au fost imputate pentru toată cantitatea de ambalaj similar. Se recomandă, așadar, efectuarea unor procese verbale de cântărire, în care să se înscrie modul de cântărire și rezultatul obținut, pentru a nu exista probleme. Plus că pot apărea diferențe care nu pot fi controlate (de exemplu, între vară și iarnă, din cauza umidității). De asemenea, în cazul produselor comunitare, dacă nu sunt informații privind greutatea brută/netă, iar marfa s-a vândut și nu se mai pot face verificări, inspectorii se referă, prin comparație, la bunuri/ambalaje similare, dacă valorile declarate ridică suspiciuni. Tocmai de aceea, soluția optimă este obținerea informației privind cantitatea ambalajelor direct de la furnizorii produselor respective.
Pentru produsele importate din afara UE, cu livrare de la biroul vamal direct la client, informațiile privind greutatea brută și netă se regăsesc în declarația vamală. Trebuie avute în vedere aici și ambalajele terțiare, care trebuie apreciate și declarate separat.
Pentru ambalajele combinate (plastic-carton sau alte variante) se pot încerca diferite formule de calcul, în funcție de ponderea fiecărei categorii de materiale, însă aceasta este ultima variantă recomandată. În cazul echipamentele electrice sunt necesare mai multe informații despre produse și inclusiv clasificarea lor este mai complexă.
Gestionarea ambalajelor reutilizabile
Ambalajul reutilizabil este acela care a fost conceput, proiectat și introdus pe piață pentru a realiza mai multe cicluri sau rotații, fiind reutilizat în același scop pentru care a fost conceput.
Un palet, de exemplu, nu trebuie declarat de fiecare dată, ci doar atunci când a fost introdus pe piață (când a fost disponibil prima oară) și este considerat deșeu la finalul duratei de viață (nu atunci când este returnat pentru reutilizare).
Începând cu 2019, procentul de returnare a ambalajelor reutilizate trebuie să fie de minimum 80%.
Cantitatea de deșeuri luată în considerare anual este egală cu ambalajele introduse pe piață în anul respectiv. Atenție însă la acele ambalaje reutilizabile care au o durată mai lungă de viață, pentru că acestea nu trebuie declarate decât o singură dată.
În cazul ambalajelor primare introduse pe piață, după 1 ianuarie 2020 minimum 5% trebuie să fie reutilizabile, iar până în 2025 acest procent va crește anual cu 5% față de anul anterior.
Noutăți privind ecotaxa
Ecotaxa, în valoare de 0,15 lei/bucată, se aplică tuturor pungilor de transport, conform Ordonanței 50/2019, cu excepția celor fabricate din materiale care respectă cerințele unui anumit standard, recunoscut la nivelul UE.
Operatorii economici responsabili în acest caz sunt cei care produc sau introduc pe piață ambalaje de desfacere, pentru pungile și sacoșele fabricate în România sau în afara spațiului național ori care își aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe pungile de transport.
Atenție! Și în cazul pungilor produse din materiale bio-degradabile trebuie respectate anumite cerințe (SR EN 13432:2002), care se regăsesc în ordinul 1276/2020.
În cazul foliilor care ambalează paleți nu se plătește ecotaxa, ci doar taxa de 2 lei/kg specifică tuturor ambalajelor.
Planificarea inspecției fiscale
Anterior inspecției fiscale, compania trebuie să primească un aviz de inspecție care anunță data desfășurării acesteia, în termen de 15 zile, de 30 de zile sau chiar în aceeași zi. Doar în anumite cazuri însă se justifică efectuarea inspecției chiar în ziua emiterii avizului. Altfel, data poate fi amânată sau chiar suspendată, la cererea justificată a contribuabilului.
Fiecare caz de suspendare este indicat expres în noul Cod de Procedură Fiscală și va fi avut în vedere numai dacă împiedică finalizarea inspecției. Durata suspendării nu poate depăși 6 luni. În orice caz, o decizie de suspendare este emisă și comunicată contribuabilului, care are dreptul să o conteste. Recomandarea este ca respectiva contestație să fie făcută pe loc.
Termenul de prescripție pentru stabilirea obligațiilor la Fondul de Mediu este de 5 ani. Conform noului Cod de Procedură Fiscală, acesta este calculat începând cu data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația. (Conform vechii proceduri, acesta era calculat de la 1 ianuarie a anului următor celui în care lua naștere obligația.) Din cauza pandemiei, toate termenele de prescripție aflate în curs de derulare la momentul adoptării OUG 48/2020 s-au prelungit cu aproximativ 9 luni.
În cazul lui 2015, termenul de prescripție se calculează în funcție de vechea reglementare.
„Incidentele apărute în cazul inspecțiilor ANAF sau ale AFM vizează, în ultimul timp, suspendarea inspecției pentru a analiza documentele furnizate. Această practică este nelegală, pentru că analiza documentelor reprezintă, în sine, activitatea de control. Se întâlnesc tot mai des suspendări ale inspecțiilor fără a se stopa activitatea de control – la fel, nelegală – sau solicitări abuzive ale inspectorilor (timpi scurți la dispoziție pentru furnizare de documente etc.).
Perioada de inspecție maximă este de 45/90 de zile. În cazul în care inspecția nu este finalizată într-un termen reprezentând dublul duratei legale, va fi închisă fără emiterea unui raport de inspecție și fără emiterea unei decizii de impunere. Dacă dublul duratei este depășit, orice decizie de impunere poate fi contestată”, a explicat Alex Slujitoru, Avocat litigii fiscale, Radu și Asociații SPRL.
Inspecția poate fi reluată doar o singură dată, cu aprobarea organului ierarhic superior și cu respectarea termenului de prescripție. Efectul suspensiv al inspecției inițiale nu este aplicabil.
Odată ajuns în instanță, un litigiu durează aproximativ 4-5 ani, iar rezultatul este imprevizibil, deoarece jurisprudența este neunitară (pentru aceeași speță pot fi soluții negative sau pozitive) și limitată. Este necesară, așadar, o bună apărare, eventual de specialitate și cu realizarea unui raport de expertiză.
Amnistia fiscală în cazul taxelor și contribuțiilor la Fondul pentru Mediu
Amnistia acordată în 2020 pentru neplata datoriilor la Fondul pentru Mediu a fost benefică, apreciază Alex Slujitoru, chiar dacă a fost reclamată ca fiind discriminatorie pentru cei care își achitaseră deja toate obligațiile fiscale la momentul adoptării ei.
Se poate beneficia și în prezent de amnistie, pentru orice sume nedeclarate înainte de 31 martie 2020. Aceste sume pot fi declarate până la 31 ianuarie 2022. Atenție! Nu sunt incluse obligațiile care au rezultat după 1 aprilie 2020. OUG 19/2021 include și inspecțiile aflate în desfășurare la 29 martie 2021 sau care vor începe cel târziu la 31 ianuarie 2022, indiferent când se vor finaliza.
La 3 iulie 2021 vor apărea primele restricții impuse prin Directiva privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului („Single Use Plastic Directive” – nr. 904/2019).
Începând cu ianuarie 2021 s-a introdus taxa de 0,8 euro/kg pentru cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic generate în fiecare stat membru și care nu sunt reciclate, conform Directivei 2053/2020. Tot de la începutul anului a intrat în vigoare Regulamentul 770/2021 care stabilește Normele privind calcularea taxelor pe deșeurile de plastic nereciclabile. Fiecare stat membru decide cât și cum transferă această taxă către contribuabili. Inițial, poziția anunțată de guvernul român a fost aceea că va fi preluată în întregime, fără transferul către contribuabili, dar în continuare se așteaptă o reglementare fermă în acest sens.
Rata de reciclare a României pentru deșeurile municipale a fost în 2019 de doar 11,5%, față de 47,7% media Uniunii Europene.
Rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje în 2018 era de 57,9% în România, față de 66,3% în UE.
