Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Numărul de șoferi independenți a crescut foarte mult în Spania în 2021

Conform datelor federației operatorilor spanioli FENADISMER, în 2021 în această țară au apărut mai mulți șoferi independenți decât în oricare din ultimii 20 de ani, inclusiv ca urmare a faptului că s-a eliminat din lege – în 2018, la cererea Curții de Justiției a UE – prevederea privind vârsta maximă a camioanelor pe care le puteai avea și numărul minim de vehicule necesare pentru a intra pe piață, dar și din cauză că s-a simplificat taxarea.

În acest mod s-a inversat tendința din ultimele două decenii, de creștere a prezenței companiilor de transport în detrimentul șoferilor independenți, care și-au redus numărul cu 20% comparativ cu firmele. În 2021 șoferii independenți au crescut atât ca număr, cât și ca procent de piață, numărul lor fiind cu 3% mai mare decât în 2020, în timp ce numărul companiilor s-a redus cu circa 5%.

La 1 ianuarie 2022, șoferii independenți reprezentau 56,7% din numărul total de firme de transport cu vehicule grele din Spania, față de 42,1% firme comerciale și 0,8% asocieri. Pe de altă parte, în transportul cu vehicule ușoare, șoferii dețin un procent și mai mare, de 74,7%, iar firmele doar 24,6% și asocierile, 0,5%.

Creșterea numărului de șoferi independenți duce, în opinia FENADISMER, la necesitatea de a reglementa activitatea lor, pentru a se evita abuzurile din partea expeditorilor și intermediarilor.

Articole similare

Ad