In desemnarea castigatorului, revista Tranzit ia in considerare rezultatele financiare – profit, cifra de afaceri – din ultimii patru ani, cat este in mare parte ciclul de utilizare a unui ansamblu autotractor+semiremorca, pentru ca profitul rezultat din vanzarea vehiculelor amortizate sa nu influenteze rezultatele finale. De asemenea, se mai iau in considerare tipul de activitate prestata – transport (numai intracomunitar, international, intern), expeditii, distributie, service auto etc. – strategia de business, precum si buna reputatie in randul clientilor, furnizorilor, dar si al angajatilor.
Unul dintre criteriile cu o greutate mai mare in algoritmul de calcul care indica, in final, castigatorii, este insa cresterea in profit si cifra de afaceri de la un an la altul, acesta fiind decisiv in schimbarea ierarhiei din acest an, cel putin in clasamentul de la transporturi, unde
2015 a adus mai multe surprize. In anii trecuti firmele cu capital romanesc primeau un bonus, pentru ca am considerat ca multinationalele au posibilitatea de a-si sustine activitatea din Romania din afacerea matura din alte state vest-europene, in timp ce firmele cu capital romanesc au avut povara startului cu capital imprumutat, pentru care ani de zile au platit dobanzi foarte mari, nu au avut educatie de business la nivelul din occident si nici o cultura organizationala si o piata bine definita. Educatia de business s-a facut cu mari eforturi, printre muncile operationale, formarea profesionala a angajatilor s-a facut din mers, la fel si fidelizarea angajatilor.
Din aceste motive, pentru competitia din 2015 am decis sa separam firmele cu capital romanesc de cele cu capital strain si sa le analizam cifrele separat.
Astfel, la categoria „cel mai eficient operator de transport cu capital romanesc” primul loc a fost ocupat de International Lazar Company, ale carui cifra de afaceri si profit au crescut in 2014, concomitent cu valoarea activelor detinute.
Pe locul al doilea s-a clasat Aquila Prod Com, ale carui afaceri sunt in crestere pe toate planurile in ultimii doi ani, inclusiv divizia de transport si logistica, care reprezinta 35-40% din activitatea intregii companii. Pe locul al treilea s-a clasat Dunca Expeditii, care a avut o revenire spectaculoasa, dupa ce cativa ani la rand se remarca mai ales in planul cifrei de afaceri, nu insa si la nivelul profitului, „mancat” de dobanzile pentru creditele luate in trecut pentru dezvoltarea activitatii de logistica si transport.
La aceasta categorie s-au mai acordat doua mentiuni pentru Dianthus Company, castigatorul competitiei Tranzit in 2012 si 2013, si Total NSA, firma al carei manager, Ioan Domnariu, a castigat trofeul Tranzit anul trecut.
La categoria firme de transport cu capital strain, titlul de „cel mai eficient operator de transport” i-a fost acordat firmei clujene Carrion Expedition, cu peste 940 de camioane licentiate in Romania la acest moment, si care va avea peste 1.000 de camioane pana la finalul anului, batand recordul de flota de camioane inmatriculate in Romania, detinut de edy Spedition la finalul lui 2008.
Pe locul al doilea s-a clasat Duvenbeck Logistik, care anul trecut a luat marele premiu la categoria firme de transport, urmat Trancondor, pentru prima oara premiat de revista Tranzit. Mentiuni au mai fost acordate Logistic E van Wijk (castigatorul competitiei Tranzit din 2011) si Arcese.