Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Norvegia amendează filiala Girteka pentru cabotaj

Girmeta, filiala liderului lituanian Girteka, a fost amendată cu 450.000 de coroane norvegiene (puțin sub 39.000 de euro) de către un tribunal din această țară pentru 19 curse de cabotaj pe teritoriul Norvegiei care au avut loc între 2019 și 2021.

Tribunalul regional din Sogn og Fjordane a decis că interpretarea prea permisivă a legislației norvegiene a dus la condiții de concurență neloială în comparație cu companiile naționale. Contextul este acela că societățile străine, de exemplu din Europa Centrală și de Est, pot oferi prețuri pentru transporturi cu care societățile locale nu pot concura, datorită costurilor mai mici cu forța de muncă și costurilor de exploatare. Potrivit instanței, Girmeta efectuează aproximativ 100 de curse de cabotaj pe săptămână în Norvegia.

După cum informează revista germană Verkhers Rundschau, autoritățile din Norvegia intenționează să înăsprească reglementările pentru transportatorii internaționali pe viitor, în concordanță și cu reglementările Pachetului Mobilitate privind detașarea, perioadele de odihnă prevăzute și salariul minim norvegian pentru șoferii străini. Noul pachet de măsuri urmează să fie pus în aplicare în acord cu Bruxelles-ul, deși Norvegia nu este membră a UE. Acest lucru va fi controlat cu strictețe, iar încălcările vor fi pedepsite. Pentru companiile de transport rutier din Polonia, Lituania și alte țări din estul Europei, acest lucru înseamnă o creștere masivă a prețurilor pentru serviciile lor pe teritoriul unor țări precum Norvegia.

Articole similare

Ad