Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Măsuri dispuse în punctele de frontieră în perioada minivacanței de 1 Mai

Având în vedere că luni se va celebra ziua de 1 Mai, din experiența anilor anteriori, în acest sfârșit de săptămână se estimează o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.

În acest sens, la nivelul Poliției de Frontieră Române vor fi dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ. Pentru fluidizarea traficului, se va suplimenta numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor precum şi echipamentele folosite pentru verificare.

Astfel, în perioada 28 aprilie – 1 mai, aproximativ 3.800 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

De asemenea, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

O situaţie specială se înregistrează la traficul pentru camioane. În această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de trecere a frontierei, unde se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.

Toate inspectoratele teritoriale ale Poliţiei de Frontieră şi Garda de Coastă au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere. În această perioadă se va menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune, astfel încât controlul să se desfășoare cu operativitate.

Se recomandă persoanelor care doresc să petreacă acest sfârșit de săptămână în afara granițelor țării să se asigure, înainte de a pleca la drum, că au asupra lor documentele necesare, inclusiv cele pentru cetăţenii minori, pentru tranzitarea frontierei. De asemenea, se recomandă să utilizeze toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, cu menţiunea că la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei, iar la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere. În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră va acționa în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.

Articole similare

Ad