Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se preconizează o scurtă prelungire la interjudețean

Licențele de trasee interjudețene vor expira pe 30 iunie 2023. În ciuda eforturilor mi­nisterului de resort de a asigura con­ti­nuitate după jumătatea anului, pla­nurile de liberalizare a transportului interjudețean au fost zădărnicite.

Proiectul de lege privind liberalizarea, care include o perioadă de tranziție de 3 ani, a fost contestat la Curtea Constituțională de către un grup de parlamentari „bine intenționați” pe motiv de neconstituționalitate, iar termenul de judecată este abia pe 28 iunie. Evident, indiferent de decizia Curții, în cele două zile care vor mai rămâne până la expirarea licențelor nu se va mai putea face nimic. Chiar și dacă reclamația de necostituționalitate va fi respinsă, tot nu va mai fi timp suficient pentru implementarea noii legi de la 1 iulie, mai ales că trebuie adoptate și norme metodologice de aplicare și, în plus, nu mai poate fi asigurat termenul de 30 de zile – conform proiectului – înainte de expirarea licențelor pentru ca transportatorii care operează în prezent la interjudețean să poată să își depună cererile de autorizare în noul format înaintea tuturor celorlalți cărăuși. Dacă, dimpotrivă, CC acceptă plângerea și impune modificarea proiectului de lege, atunci și acest lucru va lua ceva timp.

În aceste condiții, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este nevoit să prelungească valabilitatea actualelor licențe de trasee interjudețene pentru a nu lăsa transportul de pasageri în aer. Cărăușii nu trebuie însă să se culce pe o ureche: prelungirea acordată va fi, cel mai probabil, doar până la sfârșitul acestui an (și se discuta chiar și de mai puțin). Presiunea pe legiuitori de a rezolva problema județeanului este mare, astfel încât orice perioadă mai lungă de timp iese din discuție.

Păcat că s-a ajuns din nou aici: incertitudine, decizii luate pe ultima sută de metri, amânări… Se vede clar încă o dată că poziția specialiștilor – în cazul acesta din transporturi – nu contează în fața politicienilor, care au propriul mandat de respectat, mai presus de nevoile pieței. Iar în situația de față este evident faptul că proiectul de lege agreat de către Ministerul Transporturilor cu toți reprezentanții asociațiilor patronale și înaintat spre vot în Parlament nu a fost pe placul cuiva. Să sperăm că vocea cărăușilor se va face auzită la Curte, astfel încât aceasta din urmă să le îngăduie perioada de tranziție atât de necesară pentru o trecere cât mai lină la sistemul de piață deschisă.

Articole similare

Ad