Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ford inaugurează Centrul de Electrificare din Köln, care devine casa noilor generații de vehicule electrice și prima fabrică cu amprentă neutră de carbon

Ford a inaugurat astăzi Centrul de Electrificare din Köln, Germania, o unitate de producție tehnologizată la cel mai înalt nivel, unde se va construi noua generație de vehicule electrice de pasageri Ford pentru milioane de clienți europeni.

Ford a transformat istorica fabrica din Niehl, Köln – fondată în 1930 – ca parte a unei investiții de 2 miliarde de dolari, care reprezintă un vot de încredere major în locurile de muncă calificate din industria prelucrătoare germană și în viitorul producției de automobile în Europa.

Proiectat pentru a fi extrem de eficient, amplasamentul de 125 de hectare este echipat cu o linie de producție complet nouă, o unitate de asamblare a bateriilor și soluții de automatizare de ultimă generație, permițând o capacitate anuală de producție de peste 250.000 de mașini electrice. În urma succeselor raportate de Mustang Mach-E, E-Transit și F-150 Lightning, Ford a prezentat recent cel de-al patrulea modele electric la nivel global, Explorer, care va fi primul vehicul electric produs în Köln, urmat de un al doilea vehicul electric, un crossover sport.

Centrul de Electrificare din Köln va fi prima unitate de producție Ford la nivel global care va avea o amprentă neutră de carbon și sprijină angajamentul companiei de a atinge acest obiectiv pentru întreaga sa amprentă europeană până în 2035, ceea ce vizează unitățile de producție, logistica și furnizorii direcți.

Deschiderea Centrului de Electrificare din Köln reprezintă startul pentru o nouă generație de vehicule electrice și a producției nepoluante în Europa”, a declarat Bill Ford, președinte executiv. Această unitate va fi una dintre cele mai eficiente din punct de vedere ecologic din întreaga industrie. Sunt încântat să continui să lucrez pentru un viitor cu emisii zero pentru copiii și nepoții noștri.”

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, a declarat: „Centrul de Electrificare reprezintă un nou început și marchează cea mai mare investiție din istoria companiei la uzina Ford din Köln. Aceasta este o veste bună pentru Köln, pentru industria auto din Germania, pentru mobilitatea electrică și pentru noua eră.”

De la Model A la noul Explorer electric: o nouă eră pentru Ford în Europa

Deschiderea Centrului de Electrificare este cel mai nou capitol din lunga istorie a fabricii Ford din Köln, care se află în centrul industriei auto europene din 1930. Printre vehiculele emblematice construite aici s-au numărat Ford Model A, Taunus, Capri, Granada și Fiesta.

De mai bine de 90 de ani, uzina Ford din Köln, care a produs peste 18 milioane de mașini, a fost una dintre cele mai eficiente uzine Ford la nivel mondial și a adus libertatea de mobilitate pentru milioane de europeni, de-a lungul mai multor generații.

Centrul de Electrificare din Köln semnalează începutul unei noi ere pentru Ford în Europa”, a declarat Martin Sander, directorul general al Ford Model e Europa. Redefinim încă o dată producția auto, implementând tehnologii avansate pentru a construi vehicule complet conectate, definite de software, care să răspundă cererii clienților noștri de mobilitate cu emisii zero.”

Un centru de electrificare cu amprentă neutră de carbon – Ford transformă planul Road to better în realitate

Pentru a atinge neutralitatea în ceea ce privește emisiile de carbon, Ford va reduce consumul de energie electrică și emisiile prin crearea de noi procese și instalarea unor noi tehnologii. Toată energia electrică și gazele naturale necesare pentru exploatarea unității de producție sunt neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon, funcționând în proporție de 100% cu energie electrică provenită din surse regenerabile și biometan.

Căldura necesară pentru încălzirea instalației și a proceselor este neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, deoarece furnizorul local de energie va compensa emisiile corespunzătoare din unitatea de producție în numele Ford. Căldura este generată de o centrală electrică externă și de o instalație de incinerare a deșeurilor și este furnizată printr-o rețea de abur dedicată Ford.

Furnizorul local de energie intenționează să își reducă emisiile operaționale cu 60% în 2026 pentru a livra căldură către Ford și apoi să elimine complet aceste emisii până în 2035. Când va fi complet operațional, Centrul de Electrificare din Köln va fi certificat independent ca o unitate cu o amprentă neutră de carbon. Această certificare va fi auditată în mod regulat de o entitate terță, iar posibilele emisii suplimentare vor fi compensate prin achiziționarea de certificate verzi de înaltă calitate.

Modernizarea tehnologică a Centrului de Electrificare din Köln este însoțită de o îmbunătățire ecologică a biodiversității și a echilibrului ecologic al spațiilor verzi existente. Măsurile luate includ creșterea unei noi vegetații, schimbarea zonelor de iarbă sărace din punct de vedere ecologic în pajiști cu flori sălbatice și hoteluri de insecte, precum și habitate de lilieci și păsări.„Centrului de Electrificare din Köln este un exemplu la cel mai înalt nivel de producție din industria auto pentru trecerea de la producția de mașini convenționale la cele electrice, sub o amprentă de carbon neutră”, a conchis Sander. „Unitatea de producție și procesele au fost concepute de inginerii noștri pentru a maximiza eficiența și a minimiza impactul asupra mediului, ajutând Ford să devină neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon în Europa, astfel încât să sprijine planul nostru global în ceea ce privește decarbonizarea.”

Articole similare

Ad