Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

AIC Trucks anunță lansarea activităților sale ca importator și distribuitor exclusiv Otokar (autobuze și camioane ușoare)

AIC Trucks a devenit oficial importator și distribuitor exclusiv Otokar în România, atât pentru segmentul de autobuze, cât și cel de camioane ușoare. Compania are o experiență de peste 25 de ani în distribuția de vehicule comerciale și oferă servicii integrate, menite să aducă valoare adăugată clienților săi: rețea extinsă de service-uri proprii, furnizare de piese de schimb și componente, servicii financiare, asistență comercială și divizie de vehicule comerciale second hand multibrand.

Astfel, după lansarea cu succes a brandului Ford Trucks în România în 2017, cu peste 3.500 de unități livrate până în prezent, lider de piață în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, AIC Trucks își extinde acum portofoliul cu gama de autobuze Otokar și camioane ușoare Atlas, de 8,5 și 12 t.

„Suntem onorați să începem parteneriatul cu Otokar și să continuăm tradiția pe care acest brand o are în România. Credem cu tărie în sinergiile dintre rețeaua noastră de vânzări și post-vânzare și acest brand valoros în beneficiul clienților noștri.” a declarat Stefano Albarosa, CEO AIC Trucks.

„Suntem încântați de această cooperare, care deschide calea pentru oportunități de creștere în România”, a declarat Kerem Erman, Head of Commercial Vehicles, Otokar. „Datorită acestei cooperari ne vom putea crește prezența pe piață. Experiența AIC Trucks, împreună cu portofoliul larg de produse Otokar și modelele pregătite pentru viitor asigură clienții noștri din România că vor continua să primească soluții și servicii unice de transport.”

România este a treia cea mai mare piață de export pentru Otokar – marcă aflată în top preferințe mărci de autobuze timp de 14 ani consecutiv în Turcia – peste 1.000 de autobuze Otokar fiind în prezent în operare în România. Din 2018, autobuzele Otokar care deservesc transportul public din București au parcurs 113 milioane de km. Separat, au fost primite comenzi și pentru autobuze electrice și cu motorizare pe gaz natural, constructorul turc având în portofoliu întreaga paletă de sisteme alternative de propusie. De altfel, nu mai puțin de 7% în încasări sunt investite anual de Otokar în centrul de cercetare și dezvoltare, valoarea totală a investiției în ultimii zece ani ridicându-se la 307 milioane de euro.

AIC Trucks are o istorie de 28 de ani în sectorul automotive romanesc, ca furnizor de produse și servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesioniști, fiind cunoscută ca fiind unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale. Din 2017 AIC Trucks este importatorul exclusiv al Ford Trucks în România, brandul fiind lider de piață pe segmentele de vehicule specializate și construcții, cu un plan ambițios de a-și extinde cota de piață în segmentul autotractoarelor pentru transport internațional.

Cefin Trucks, divizia de camioane rulate, parte a AIC Trucks, integrează servicii de cumpărare, trade-in și vânzare de camioane și semiremorci second hand multibrand.

AIC Financial Services este divizia de consultanță în servicii financiare, care găsește rapid soluții de finanțare personalizate și competitive pentru clienți.

AIC Service Network, parte a Grupului AIC, este cea mai mare rețea proprie de service pentru camioane din România și una dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, cu 8 locații deținute. Oferă servicii complexe mecanice, electrice, de tinichigerie și vopsitorie pentru toate tipurile de vehicule comerciale și semiremorci.   Cifra de afaceri a AIC Trucks în 2022 a fost de 82 de milioane/euro, iar operațiunile totale din grupul de automotive au depășit 120 de milioane/euro. Numărul total de angajați este de aproximativ 400.

Articole similare

Ad