Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

KION Group crește profitabilitatea în prima jumătate a anului an și își mărește previziunile

sursa foto: KION Group

Grupul Kion, care include producătorii de stivuitoare Still și Linde Material Handling, precum și specialistul în automatizări Dematic, a continuat să își sporească profitabilitatea în prima jumătate a anului, datorită creșterii puternice a segmentului său de camioane industriale și servicii (ITS). Situația îmbunătățită a lanțului de aprovizionare și măsurile reușite de creștere a agilității comerciale și operaționale sunt motivele principale ale rezultatului pozitiv. Potrivit grupului, atât EBIT-ul ajustat al grupului, cât și veniturile s-au îmbunătățit cu 11,7%, ajungând la 348,3 milioane de euro, respectiv cu 1,5%, la 5,617 miliarde de euro în perioada de raportare (comparativ cu 5,537 miliarde de euro în primul semestru din 2022).

„Măsurile de agilitate și de performanță inițiate anul trecut dau roade”, a declarat Rob Smith, directorul general al KION GROUP AG. „Evoluția pozitivă din segmentul ITS este o dovadă impresionantă a faptului că concentrarea hotărâtă a întregii echipe KION pe pârghiile potrivite a făcut compania mult mai rezistentă și mai agilă în viitor. Prin urmare, creștem previziunile noastre pentru 2023 atât pentru Grup, cât și pentru segmentul ITS.”

Proporția de venituri consolidate atribuibilă activității de servicii a crescut la 44,3%, comparativ cu40,5% în primul semestru din 2022. Creșterea cu 19,9% a veniturilor în segmentul ITS, la 4,135 miliarde de euro (față de anul precedent când au fost înregistrate 3,445 miliarde de euro), a rezultat în principal din măsurile de îmbunătățire a disponibilității materialelor. Creșterile de prețuri implementate în 2022 au avut, de asemenea, un impact pozitiv. Veniturile din activitatea de servicii au crescut, deoarece volumele au crescut în toate categoriile de servicii.

EBIT ajustat pentru segmentul ITS s-a îmbunătățit semnificativ, ajungând la 378,9 milioane de euro (față de 197,8 milioane de euro din primul semestru al anului 2022). Această creștere a profitului a provenit din creșterea veniturilor determinată de creșterea volumului și a prețurilor, precum și de creșterea eficienței în producție. Rentabilitatea îmbunătățită a segmentului ITS s-a reflectat, de asemenea, în marja EBIT ajustată de 9,2%.

Cu toate acestea, în segmentul Supply Chain Solutions (SCS), vânzările au scăzut cu 28,6% de la an la an, până la 1,497 miliarde de euro, spre deosebire de anul trecut când au atins 2,096 miliarde de euro. Acest lucru s-a datorat în special cererii scăzute a clienților în domeniul proiectelor (soluții de afaceri) din trimestrele anterioare.

Și EBIT-ul ajustat pentru SCS a scăzut de la an la an la 14,8 milioane de euro (comparativ cu 149,8 milioane de euro în primul semestru din 2022) și a revenit la profit după un rezultat negativ în întregul an 2022. Executarea proiectelor cu marje mai mici și întârzierile datorate penuriei continue de componente au contribuit la scăderea veniturilor și a profiturilor la SCS. Marja EBIT ajustată pentru primul semestru s-a situat la 1% (S1 2022: 7,1%).

Grupul KION se angajează să atingă obiectivul net-zero și inițiativa Science Based Targets

Sustenabilitatea este un obiectiv cheie al strategiei KION 2027. La începutul lunii iulie 2023, Grupul KION s-a angajat față de inițiativa Science Based Targets (SBTi) pentru a oferi transparență în ceea ce privește activitățile și progresele sale pe calea către un viitor neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. În conformitate cu principiile SBTi, Grupul KION urmărește obiectivul net-zero de a fi lipsit de emisii de-a lungul întregului său lanț valoric (sferele 1, 2 și 3) până cel târziu în 2050. Criteriile pentru a evalua dacă întreprinderile funcționează în mod neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon se bazează pe un cadru științific fundamental și se aliniază la obiectivul Acordului de la Paris al Națiunilor Unite privind clima, care vizează limitarea creșterii temperaturilor globale la 1,5°C.

Previziunile au fost majorate și, astfel, în loc de vânzări anuale totale de 11,2 miliarde de euro în ultima prognoză din aprilie, Kion se așteaptă acum la vânzări anuale de 11,4 miliarde de euro. Prognoza anuală a EBIT a fost majorată la 680 de milioane de euro (când anul trecut era de  615 milioane de euro).

KION Group vinde activitatea din Rusia a segmentului ITS

Grupul KION și-a anunțat intenția de a se retrage din activitatea sa din Rusia în octombrie 2022. Pe 16 iunie 2023, Grupul a semnat un contract de vânzare a activității rusești a segmentului ITS business ca parte a unui management buyout. Tranzacția este încă supusă aprobării autorităților ruse. În același timp, activitatea rămasă a segmentului SCS în Rusia este lichidată. Odată ce contractele vor intra în vigoare, Grupul KION nu va mai avea nicio activitate comercială în Rusia.

Articole similare

Ad