Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

30 de ani de activitate, cu rezultate în creștere pe toate liniile de business

De la înființarea sa ca afacere de familie, în urmă cu 30 de ani, Polach și-a diversificat activitatea de transport, adăugând, de-a lungul timpului, și alte linii de business: logistică, stații de carburant, HoReCa, agricultură. Polach Logistics & Transport, principala companie din grup, oferă soluții logistice cu o flotă auto proprie (110 autotractoare Volvo și Mercedes și 141 de semiremorci Schmitz și Krone).

Compania mai dispune de service propriu de camioane și deține un garaj propriu cu hală logistică în localitatea Turnu din județul Arad. Polach Logistics & Transport a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 83.854.519 lei și o creștere a profitului cu 29,4% față de 2021, an în care contextul pandemic a impactat masiv industria transporturilor. Pentru 2023 estimările indică o creștere de 7% a cifrei de afaceri, ca urmare a extinderii flotei auto și a contractelor noi.

Dezvoltare pas cu pas

Polach Impex și-a început activitatea în 1993 ca firmă de transport național de mărfuri cu două camionete, conduse de fondatorul afacerii și mai apoi de fiul său, ajungând, de la distribuție națională cu doar două camionete și doi angajați în 1993, la distribuție în Europa, cu peste 250 de vehicule și peste 190 de angajați, la nivel de grup, în 2023.

Calitatea serviciilor furnizate este recunoscută național și internațional, compania aflându-se în top trei firme din Arad în domeniul său de activitate, după clasamentul realizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului.

„Aniversăm cu mândrie un parcurs de 30 de ani de perfecționare continuă. Suntem mândri de echipa de profesioniști talentați pe care am format-o în timp, contribuind semnificativ la dezvoltarea competențelor și la creșterea nivelului de expertiză în domeniile în care activăm. O altă realizare notabilă, construită zi de zi, în cei 30 de ani, este dată de relațiile solide și de lungă durată, clădite împreună cu clienții, pentru care am devenit partenerul de încredere în dezvoltarea afacerilor. Cum am reușit? Oferind servicii de cea mai înaltă calitate pe termen lung”, declară Diana Covaci, administrator Polach Group.

Iar Andrei Covaci, CEO & Founder Polach Group, a adăugat că, „ajungând la această bornă aniversară, reflectăm asupra parcursului nostru în transporturi și ne bucurăm de succes. Cu o flotă auto extinsă, asigurăm distribuția de bunuri în Europa de Vest și de Est, la cererea clienților, printr-un sistem de rute prestabilite: Europa de Vest – Anglia, Belgia, Olanda, Suedia, Germania, Austria, Elveția, Franța, Spania, Portugalia, Italia; Europa de Est – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia. Suntem recunoscători clienților noștri pentru încrederea acordată și parteneriatul lor pe termen lung. De-a lungul anilor, am demonstrat că suntem o alegere de încredere pentru nevoile lor de transport, asigurându-ne că mărfurile lor sunt livrate în siguranță și la timp.”

Grupul Polach reunește astăzi trei companii. Polach Impex, înființată în 1993, gestionează A1 Tranzit, un proiect realizat în urma unei investiții de 7 milioane de euro, care include o stație de carburant modernă, un hotel cu 50 de camere, A1 Bistro-restaurant, hale de service și spații de birouri, într-un complex dispus pe autostrada Arad-Timișoara. Polach Impex a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 80.256.530 de lei. Pentru 2023 estimările indică o creștere a cifrei de afaceri de 20% și a profitului de 15% ca urmare a deschiderii în septembrie 2023 a celei de a doua stații de carburanți.

Polach Logistics & Transport activează în transportul de mărfuri, fiind un specialist al segmentului automotive, dar transportă și profile din oțel, bobine sau cereale. Începând cu septembrie 2018, Polach Logistics &Transport a deschis un nou depozit în apropierea orașului Nürnberg, oferind o soluție de depozitare pe termen scurt și cross-docking pentru mărfuri generale. Fluxul optimizat al distribuției și preluările zilnice din întreaga Germanie, estul Cehiei și vestul Austriei îi oferă companiei posibilitatea de a propune prețuri competitive pentru grupajele cu destinația Germania-România și retur.

Iar Polach Cereals, înființată în 2017, are ca domeniu de activitate cultivarea cerealelor, pe suprafețe de teren aflate în contract de arendă, și oferă servicii de lucrări agricole părților terțe interesate. Firma a avut o cifră de afaceri de 11.500 de lei în 2022, pentru 2023 estimând o creștere de până la 1.500.000 de lei, iar a profitului cu 10%, ca urmare a culturilor de cereale înființate.

Articole similare