Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un jucător nou pe piața proiectelor complexe

MS Projects este un actor nou – dar cu personal cu multă experiență – pe piața transportului agabaritic, al cărui punct forte sunt nu atât mărfurile cu dimensiuni și greutăți excepționale, ci proiectele ce presupun sute de încărcări într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu toate organizările de rigoare. În plus, compania este implicată, prin intermediul unor joint‑venture-uri, și pe alte segmente de nișă, cum ar fi transportul fluvial sau transportul turbinelor eoliene și al altor echipamente de sute de tone.

Firma și-a început activitatea în 2021 și la acel moment nu avea flotă proprie, ci făcea oferte și pregătea proiecte, iar pentru transportul propriu-zis lucra cu subcontractori. În 2022 a cumpărat primele nouă ansambluri, cărora în scurt timp li s-au alăturat alte cinci și până la final de an urmează să mai fie livrate încă 15, toate cu autotractoare Volvo și platforme Meusburger cu 3-4 axe și alveole pentru utilaje, extensibile până la 21 m, ușoare și flexibile, care se pretează la mai multe tipuri de mărfuri – dar și un low bed cu trei axe. Alegerea trailerelor se face, așa cum a explicat Cornel Cremeriuc, managing partner în cadrul MS Projects, pe baza tipurilor de marfă pentru care firma are cele mai multe comenzi într-un an. În ceea ce privește camioanele, Volvo a fost preferat pentru că este fiabil și potrivit pentru echipamentele nu foarte grele, de până la 60 t, pe care le transportă firma cu flota proprie.

Concret, parcul propriu disponibil acum permite transportul de utilaje, dar și de construcții metalice, grinzi de până la 22-23 m lungime și orice alte tipuri de mărfuri agabaritice de până la 60 t. Iar printre planurile pe termen scurt se numără achiziționarea altor 10 ansambluri cu trailere low bed cu 2-4 axe.

Pe lângă flota proprie există în continuare colaborări cu subcontractori, iar ei au reprezentat anul trecut 65% din totalul activității, deoarece „pe piața românească sunt multe firme serioase și pe multe dintre ele le cunoaștem bine. Noi avem proiecte mari, uneori de câteva sute de transporturi într-o săptămână, și pe măsură ce le derulăm ne este tot mai ușor să selectăm transportatorii serioși și să apelăm ulterior tot la ei. Sigur, profitul este mai mare când lucrăm cu flota proprie și un alt avantaj este că ea ne conferă mai multă flexibilitate, câtă vreme nu mai depindem de subcontractori.”

Firma a avut în 2022 o cifră de afaceri de 74 de milioane de lei, iar primele patru luni din 2023 au adus o creștere cu 12% față de perioada similară a anului trecut, astfel că până la final de an este vizată o valoare similară cu cea din 2022, „ceea ce este dificil, deoarece pentru noi 2022 a fost un an bun”.

1.200 de transporturi într-o săptămână

Cel mai complex proiect de până acum al MS Projects, câștigat în urma unei licitații la care au participat 4-5 firme, a durat 12 zile, timp în care firma a încărcat 2.200 de piese, în 1.200-1.300 de camioane, din Grecia pentru România, Slovacia, Ungaria, Polonia, Germania, Finlanda și Norvegia. În fiecare zi au fost încărcate deci peste 100 de camioane, „o adevărată provocare”, cu o echipă de cinci oameni aflați la locul încărcării pentru a supraveghea operațiunile și cu organizare de macarale în toate locațiile. Piesele au avut cel mult 60 t, deci nu au fost foarte mari – și numai 70-75% dintre ele au fost agabaritice, restul s-au transportat folosind camioane standard cu platforme descoperite sau low bed-uri – dar dificultatea a constat în numărul mare de livrări și în datele fixe la care trebuia să ajungă marfa la descărcare, în toate locațiile. A fost, deci, multă muncă de organizare, de obținere a permiselor de transport și de contractare a macaralelor, într-un timp destul de scurt: trei săptămâni.

Unele camioane au avut descărcare în România și au făcut mai multe transporturi, și cele care au mers spre Germania și Polonia au mai avut timp de o a doua cursă, dar cele de Finlanda au făcut doar una. Cei mai mulți subcontractori au fost români.

„Nu multe firme se pot ocupa de un astfel de proiect”, subliniază Cornel Cremeriuc, „iar noi ne-am înscris la licitație pentru că știam că putem face asta, deoarece avem experiență. Cei mai mulți colegi au lucrat 15 ani în transport agabaritic. Satisfacțiile au fost mari, pentru că toată lumea a fost mulțumită la finalul proiectului, și a fost și profitabil.”

Viteza de execuție și amploarea proiectelor, principalele atuuri

MS Projects a mai avut astfel de transporturi complexe, deși nu atât de mari, ci 300-400 de curse din România spre Germania și Polonia într-o săptămână. „Acesta este punctul nostru forte, viteza de reacție, faptul că putem organiza multe transporturi într-un timp relativ scurt deoarece avem trei echipe care merg pe teren și coordonează toate activitățile.”

Transportul a 84 de utilaje de construcții din Danemarca în Ucraina, în toamna lui 2022, a fost un alt proiect interesant, cu timp de livrare foarte scurt, în care, în afară de patru camioane subcontractate, nu s-a folosit decât flota proprie, deoarece nimeni nu voia să meargă în țara vecină din cauza războiului și a faptului că asigurătorii nu acopereau astfel de curse. „Însă a fost o comandă pentru un partener foarte bun de-al nostru și trebuia să ne ocupăm de ea.”

MS Projects a mai transportat minimum șase camioane pe zi, timp de 3-4 luni, din două locații din Turcia, cu ajutoare către Ucraina. Aici nu a fost vorba de mărfuri agabaritice, dar complexitatea a constat în faptul că erau multe curse în fiecare zi și firma a trebuit să se ocupe de vamă, de programarea la încărcare ș.a.

O echipă de șoferi foarte buni, care trebuie extinsă

Echipa MS Projects este formată din peste 30 de persoane: 13 la biroul din București, cinci la Târgu Mureș, 14 șoferi, plus escortele.

Șoferii care fac transport agabaritic trebuie să aibă cunoștințe în plus față de cei care conduc camioane standard, să ancoreze marfa, și în cazul MS Projects să aibă și atestat ADR, deoarece uneori se transportă mărfuri periculoase. Dar nu înseamnă că firma angajează doar conducători auto cu experiență în transport greu. Unii au condus camioane standard, au mai făcut cursuri, au stat o vreme pe lângă un coleg, au mers la început cu mărfuri mai mici, de 3 m lățime, de exemplu, și în timp s-au obișnuit. „Iar acum toți șoferii noștri sunt foarte buni.”

Conducătorii auto ai firmei merg la training la producătorii de camioane, astfel încât să consume cât mai puțin, „deoarece trebuie mereu să optimizăm costurile. Nu avem altă șansă.”

Volumele mici de export cresc kilometrii pe gol

Una dintre marile probleme, care afectează și transportatorii agabaritici, este volumul mic de exporturi al României. Din țara noastră se pot încărca totuși în continuare, chiar și în condițiile economice actuale – deși în cantități mult reduse față de acum 10-15 ani – construcții metalice sau transformatoare. MS Projects compensează cu mărfuri din Turcia, Bulgaria, Grecia, Ungaria sau Slovacia, și tocmai de aceea numărul de kilometri pe gol este semnificativ, ca în cazul tuturor transportatorilor agabaritici: circa 25% din kilometrajul total al camioanelor. „Deocamdată calculăm manual procentul, deoarece soluția noastră informatică nu face asta, dar suntem pe ultima sută de metri în a achiziționa un soft nou, care ne va ajuta să avem acces mai ușor la toate informațiile din exploatare.”

Dacă departamentul de planificare găsește marfă pentru a ajunge în vestul Europei, cu importurile nu sunt probleme.

Cea mai bună modalitate de a găsi clienți este, pentru MS Projects, participarea la târguri internaționale dedicate transportului agabaritic și project cargo. Cel mai important din Europa este la Rotterdam, unde firma a participat anul acesta și cu stand, iar altele se desfășoară la Anvers și Istanbul. În plus, ca parte a unei rețele internaționale de transportatori, MS Project are întâlniri anuale unde stabilește diverse contacte.

Autorizațiile din România sunt scumpe, dar se obțin repede

Cornel Cremeriuc declară că una dintre țările unde autorizațiile speciale de transport se obțin ușor este România, unde, dacă se plătește taxă de urgență, se emit într-o zi. „Deci aici stăm foarte bine. Mai rău stăm în ceea ce privește costurile, dar, câtă vreme toți transportatorii plătesc la fel, competiția este corectă.”

În Germania, Austria, Franța și Italia se eliberează autorizații anuale, dar ele nu acoperă depășiri mari ale greutăților și dimensiunilor maxime admise, și pentru fiecare cursă cu depășire trebuie să obții autorizații speciale. La polul opus față de România din punct de vedere al rapidități în obținerea acestor permise se află Italia, cu 4-5 săptămâni, Franța, cu opt săptămâni și, în unele sezoane, Germania.

Controale în trafic sunt peste tot, subliniază reprezentantul MS Projects, iar cele specifice pentru transport agabaritic vizează documentele și respectarea dimensiunilor din autorizație – fiecare camion oprit este măsurat complet. Firma a luat câteva amenzi pentru că uneori apar diferențe, chiar dacă mici – mai ales în ceea ce privește greutatea/axă – între ce se măsoară la încărcare și ce se măsoară la control. Sau între cântarele din diverse puncte din Ungaria, România și Bulgaria, așa cum acuză de mulți ani transportatorii.

Firmele din domeniu își cresc și parcul, și paleta de servicii

Cornel Cremeriuc este de părere că pe piața proiectelor speciale este loc pentru orice firmă serioasă. Orice greșeală – întârzieri, planificare proastă, relație deficitară cu clientul – costă mult, dar pentru firmele care își respectă cuvântul nu este un domeniu închis. În România nu au apărut în ultimii ani mulți transportatori agabaritici, dar cei deja existenți și-au dezvoltat flotele, astfel că am ajuns la un parc total de peste 1.000 de unități.

Interesant este că și mentalitatea a început să se schimbe, ca și în alte domenii ale logisticii: până de curând o firmă voia să facă doar activitatea la care era cea mai bună, nu intra în alte domenii, dar, de când clientul vrea să aibă toate serviciile din același loc, să-i fie cât mai comod și riscul să fie al unei singure companii, acestea au început să se extindă, să se diversifice, să achiziționeze jucători cu activități complementare.

Și tocmai de aceea acționarii MS Projects au deschis de curând încă o firmă, care oferă o paletă mai largă de servicii legate de transportul fluvial.

Transportul cu barja, mai economic și mai ecologic decât cel rutier

MS Projects a mai înființat, în iunie 2022, împreună cu o companie străină, o firmă care face transport cu barja, având trei nave autopropulsate proprii, dintre care cea mai mare are capacitate de 2.000 t, și urmând să o achiziționeze pe a patra. Până acum au fost făcute curse din Germania spre România, dar se poate merge din Constanța spre Rotterdam sau Anvers, fără a transborda marfa, sau se poate face transport combinat cu barja și camionul.

În prezent se lucrează mult spre Ucraina, deoarece cererea este mare, dar când situația se va schimba barjele vor circula mai ales spre vestul Europei.

Barjele sunt mai prietenoase cu mediul, explică managerul MS Projects, deoarece consumă mult mai puțin. O navă fluvială cu o capacitate de 1.000 t consumă 80-100 l de combustibil pe oră și transportă cât 50 de camioane, „deci e ca și cum un camion ar consuma 2-3 l/100 km”.

În plus, sunt mărfuri care, din cauza dimensiunii sau a greutății, nu se pot transporta rutier. De aceea și sunt atât de dezvoltate în Europa de Vest canalele pe care se face transport – deși există riscul ca iarna ele să fie improprii din cauza înghețului, iar vara din cauza secetei.

Morile de vânt revin în actualitate

MS Projects nu are camioane foarte grele, dar deține 50% dintr-un joint-venture, Eastship-MS Wind Logistics, înființat special pentru transportul de turbine eoliene, dar și pentru alte proiecte mari. Pentru acestea au fost cumpărate 21 de camioane MAN 8×4 și 5 MAN 6×4, semitrailere Goldhofer cu 9-10 axe, vessel bridge-uri, adaptoare pentru turnuri, trailere pentru palele morilor de vânt și 46 de axe de trailere modulare Goldhofer – cu ce exista deja se ajunge la 84 de axe modulare.

Acest demers, care până acum a necesitat investiții de 14 milioane de euro în echipamente, a fost făcut deoarece sunt semne că se reia transportul de turbine eoliene în România și în restul Europei „și vrem să fim pregătiți. Iar dacă nu vom câștiga contracte în România vom lucra la internațional.”

Concret, discuțiile pentru dezvoltarea de noi parcuri eoliene la noi în țară s-au reluat în 2022, un contract, pentru nordul țării, a fost deja semnat, iar altele urmează în câteva luni.

Parcuri eoliene se dezvoltă și în Germania, Polonia, Suedia, Marea Britanie, Serbia, Lituania, Albania, Macedonia, dintre țările interesante pentru MS Projects.

Articole similare