Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Economia Germaniei începe să dea ușoare semne că, treptat, se va redresa

Volumele sunt mai mici pe toate relațiile, dar situația cea mai grea este în Germania, de care se și leagă numeroase schimburi de mărfuri, cu toate țările… Germania, Franța și Austria sunt țările cele mai afectate de scăderea volumelor… Așteptăm uneori câteva zile marfă de retur… Șoferi care au plecat să lucreze în vest, mai ales în Germania și Anglia, se întorc în România, deoarece veniturile din țară rivalizează cu cele de acolo… Nu mai găsim curse de legătură din Germania în Germania decât cu mai puțin de 1 euro/km… O scădere de 0,5% a PIB-ului Germaniei este o tragedie care se răsfrânge asupra întregii Europe…

Acestea sunt unele dintre cele mai mari îngrijorări ale managerilor români de transport pe care i-am intervievat în ultimele luni, și este normal să fie așa, câtă vreme Eurostat arată că din zece rute europene principale șapte au originea sau destinația în Germania, iar operatorii străini, mai ales cei din est, sunt mai activi acolo decât cei autohtoni. Scăderea economică din această țară a afectat cel mai puternic cărăușii europeni, ceea ce se vede și din datele TimoCom potrivit cărora volumele de transport din trimestrul al doilea al lui 2023 au scăzut cel mai mult, cu peste 50% față de perioada similară din 2022, pe rutele Germania-Franța, Franța-Germania și Belgia-Germania, în timp ce pe Olanda-Germania sau la exporturile Germaniei către Belgia, Olanda, Italia și Cehia au fost tot scăderi, dar mai mici.

Ne-am obișnuit oricum, de când a început războiul din Ucraina, ca privirile să fie îndreptate cu îngrijorare spre Germania și spre modul cum va face față industria sa crizei energetice. Deoarece până atunci modelul economic german, caracterizat de disciplină bugetară, activități industriale prospere și dezvoltarea continuă a serviciilor de logistică și transport care îi oferă autonomie strategică, s-a dovedit viabil în timpul pandemiei de Covid-19, când PIB-ul a scăzut mai puțin decât media din UE. Însă războiul din Ucraina arată că acest model are și vulnerabilități, în special în ceea ce privește energia, dar și metalele rare și semiconductorii, esențiale pentru industria auto și pentru tranziția energetică.

Se știe că puterea economiei germane se bazează mai ales pe sectorul industrial, care a reprezentat anul trecut 26,7% din PIB-ul de circa 3.872 de miliarde de euro, mai mult decât media de 23,0% din zona euro. Iar nivelul producției determină nivelul cererii de subansamble și bunuri intermediare din alte state, în general estice, și implicit volumele de transport și tarifele.

Germania nu doar că are o industrie puternică, ci este una dintre puținele țări UE cu o balanță comercială pozitivă (exporturi-importuri). Aproape jumătate din firme își exportă produsele sau bunurile intermediare, adică cel puțin una din două companii germane cu o cifră de afaceri de peste două milioane de euro, iar această bază industrială solidă aduce o putere de neegalat în comerțul exterior. Și, în condițiile în care flota proprie de transport își desfășoară aproape 90% din activitate la intern și restul în curse scurte bilaterale, vedem mai clar cât de atractivă este această țară pentru operatorii vecini și mai ales estici. Or, în ultimul timp exporturile au tot scăzut și au ajuns cu 5% mai mici decât în al doilea trimestru din 2022, din cauza scăderii puterii de cumpărare din întreaga Europă, începând cu Franța – unul dintre partenerii comerciali importanți ai Germaniei – și se estimează că vor continua să scadă, ca efect al creșterii ratei dobânzii în principalele țări de export.

În ciuda acestor probleme și după două trimestre de scădere cu 0,4% și cu 0,1%, Germania a înregistrat în trimestrul al doilea din 2023 aceeași valoare a PIB ca în primul, conform institutului de statistică Destatis, deci pare că economia s-a stabilizat în primăvară, deși este cu 0,6% sub perioada similară din 2022.

Deja ofertele de transport din Germania au avut, conform TimoCom, două luni de creștere în aprilie și mai, cu 61%, respectiv 18% față de lunile anterioare, după care iunie a adus volume cu 23% mai mici, anticipând perioada de concedii. Și din toamnă poate vom avea o imagine mai clară a ceea ce va urma pe termen scurt și mediu.

Tarifele din contracte pentru transporturile care au legătură cu Germania cresc deja deoarece până acum industria acestei țări a rezistat mai bine decât se estima, dar și pentru că optimismul față de perspectivele economiei germane din viitorul apropiat este mai mare, ceea ce face ca beneficiarii de transport să caute să-și asigure o capacitate constantă în următoarele 12 luni prin acceptarea unor prețuri mai mari. Mai ales că ministrul de finanțe a declarat că este în curs o redresare treptată, în ciuda unui mediu ce continuă să fie dificil, iar guvernul federal și-a ajustat prognoza de creștere pentru 2023 de la 0,2% la 0,4%.

Articole similare