Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Renaulution Shareplan 2023: O nouă oportunitate în creșterea numărului de salariați acționari

Renault Group lansează „Renaulution Shareplan” pentru al doilea an consecutiv, o operațiune de mare amploare, dedicat acționariatului salariat. Programul cuprinde o ofertă deschisă în 29 de țări, care vizează un număr de peste 98.000 de salariați ai companiei.

O noutate semnificativă în această ediție a programului prevede majorarea valorii discountului oferit salariaților la achiziționarea de acțiuni. Discountul a crescut la 30%, față de ediția anterioară, angajații având oportunitatea de a beneficia mai mult de succesul aplicării etapelor în cadrul planului Renault Revolution.

Noua creștere a discountului le va permite angajaților eligibili să primească gratuit până la 16 acțiuni, comparativ cu ediția din 2022, când se acordau doar 12 acțiuni gratuite.

În cadrul operațiunii, prețul de referință al acțiunii este fixat la 37,54 de euro, ceea ce echivalează cu un preț de achiziție pentru salariați de 26,28 de euro după aplicarea discountului de 30%. De asemenea, perioada de subscriere va avea loc între 18 septembrie și 2 octombrie 2023 (inclusiv).

La finalul etapei precedente, „Renaulution Shareplan 2022”, salariații au ajuns să dețină un procent de 4,7% din capital. În acest an, Renault Group își reafirmă angajamentul, majorând cota de capital deținută de salariați la 10% până în anul 2030.

„Prin continuarea unuia dintre cele mai ambițioase planuri de acționariat de întreprindere din toate sectoarele de activitate, consolidăm unitatea Grupului. Renaulution Shareplan asigură condițiile unei mai bune partajări a valorii, pentru ca planul Révolution să se deruleze în beneficiul tuturor din companie.”,

a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.

Articole similare

Ad