Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schmitz Cargobull va cumpăra 49% din Berger

Specialistul austriac în producerea de semiremorci ușoare Berger Fahrzeugtechnik GmbH și Schmitz Cargobull AG intenționează să încheie un parteneriat strategic care să le permită să-și pună în comun expertiza și să găsească sinergii pentru utilizarea în comun a unor componente, pentru a oferi soluții de transport durabile și eficiente. Tranzacția este supusă aprobării autorităților din domeniul concurenței, iar reprezentanții celor două companii sunt încrezători că parteneriatul va intra în vigoare curând și le va aduce beneficii importante clienților.

Gerhard Berger, proprietarul Berger Fahrzeugtechnik, crede că parteneriatul cu Schmitz Cargobull este avantajos pentru ambele părți, firma sa având astfel oportunitatea de a face ca modelele BergerEcotrail să fie mai cunoscute și mai bine vândute pe viitor deoarece va folosi rețeaua producătorului german și va avea noi oportunități de a dezvolta produse și servicii.

Iar pentru Schmitz, așa cum subliniază CEO-ul companiei, Andreas Schmitz, acest parteneriat deschide noi perspective pentru dezvoltarea produselor și pentru a extinde folosirea sistemului propriu de telematică TrailerConnect pe noi modele. Vehiculele BergerEcotrail vor fi oferite prin intermediul rețelei Schmitz cu aceleași servicii disponibile pentru vehiculele producătorului german și această rețea va fi consolidată astfel încât toate serviciile, mai ales aprovizionare completă cu piese de schimb pentru ambele familii de produse, să fie disponibile în întreaga Europă.

Articole similare

Ad