Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Salariul minim din transport crește în Olanda cu peste 16% din 2024

Asociația olandeză de transport și logistică TLN informează că de la 1 ianuarie 2024 în Olanda  va avea loc o schimbare majoră în ceea ce privește salariul minim: salariile minime fixe lunare, săptămânale și zilnice sunt înlocuite cu un salariu minim pe oră bazat pe săptămâna de lucru de 36 de ore. În plus, o majoritate parlamentară dorește să implementeze o creștere suplimentară a salariului minim legal de 1,2024% începând cu 1 ianuarie, pe lângă creșterea anuală obișnuită care ar fi de 3,6%.

TLN amintește că în contractul colectiv de muncă pentru transportul rutier profesionist de mărfuri și închirierea macaralelor mobile angajarea cu normă întreagă este de 40 de ore pe săptămână, pe când în alte industrii este de 38 sau 36 de ore, ceea ce înseamnă că acum oamenii câștigă de fapt mai puțin pentru o săptămână de 40 de ore decât pentru una de 36 de ore. Or, introducerea salariului minim pe oră asigură că fiecare angajat beneficiază de un salariu orar minim uniform, care se bazează pe angajarea cu normă întreagă de 36 de ore. Asociația își propune să analizeze impactul exact al acestei măsuri, dar deocamdată propune diverse exemple de calcul și estimează că noua lege va aduce în transporturi o creștere totală a salariului minim, pentru unii angajați, de cel puțin 16%, nu doar de 3,6%, ceea ce va modifica semnificativ structura costurilor firmelor din domeniu.

Articole similare

Ad