Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DE CE TEHNOLOGIA AGM ESTE UN MUST HAVE PENTRU CAMIOANE MODERNE?

Producătorii de camioane – atât pentru prima echipare, cât şi pentru produsele comercializate ca piese de schimb de origine – dar şi transportatorii solicită produse de calitate ridicată. Din acest punct de vedere, VARTA® ProMotive AGM a reprezentat un punct de cotitură în dezvoltarea bateriilor pentru vehicule comerciale. Utilizând cea mai recentă tehnologie AGM, aceste produse revoluţionare întrunesc şi chiar depăşesc cerinţele producătorilor de vehicule comerciale.

Vehiculele comerciale s-au schimbat semnificativ de-a lungul anilor. Funcţiile avansate de economisire de carburant şi cele de confort, noile reglementări cu privire la normele de poluare, dar şi schimbările continue apărute în rutina zilnică a şoferilor (timp de condus micşorat, timpi de staţionare mai mari, deci per ansamblu creşterea timpului petrecut efectiv în camion de către conducătorul auto) afectează bateria în multe feluri. Astfel, a devenit vitală performanţa unor indicatori precum reîncărcarea foarte rapidă, durata de viaţă, rezistenţa la vibraţii sau capacitatea de descărcare profundă. Din acest motiv, VARTA ProMotive AGM este bateria preferată de toţi marii producători pentru echiparea corespunzătoare a vehiculelor comerciale.

Fibra de sticlă absorbantă întâlneşte grilele PowerFrame

Ce face ca această baterie să fie atât de specială? Scrie chiar în denumirea ei: „Absorbent Glass Mat” sau, pe scurt, AGM. Acest material absoarbe electrolitul ca un burete, eliminând astfel riscul de sulfatare şi o oferind stabilitate foarte mare a ciclurilor de încărcare-descărcare. Cum cel mai mare inamic al bateriilor convenţionale a fost eliminat – stratificarea acidului care conduce la sulfatare – pierderile de capacitate sunt reduse la minim, rezultând astfel o durată de viaţă mult mai mare în comparaţie cu bateriile convenţionale.

O caracteristică unică a bateriilor VARTA AGM este grila patentată PowerFrame. VARTA ProMotive AGM este prima baterie la care grila PowerFrame este utilizată atât pentru placa pozitivă cât şi pentru cea negativă, lucru care se reflectă direct în performanţe optime şi capabilitatea de pornire chiar şi când bateria este descărcată.

Datorită tehnologiei patentate, grila PowerFrame® este de până la trei ori mai rezistentă la coroziune decât orice alt tip de grilă şi oferă un flux electric cu până la 60%* mai performant, pentru o mai bună conectivitate.

Ciclurile de încărcare şi descărcarea profundă

Odată cu creşterea numărului de consumatori de energie electrică, a crescut importanţa capacităţii de descărcare profundă (DoD) a bateriei. Datorită construcţiei speciale, VARTA ProMotive AGM poate fi descărcată până la 80% fără a compromite durata de viaţă a bateriei, o cerinţă cheie pentru vehiculele comerciale de ultimă generaţie, echipate cu funcţii avansate pentru economisirea de carburant sau funcţii pentru confort. În comparaţie, la o baterie cu tehnologie convenţională se recomandă o descărcare de maxim 20% pentru a nu afecta durata de viaţă a bateriei.  Ciclul de viaţă este un indicator fundamental când vine vorba despre aplicaţii avansate şi solicitante. Acesta defineşte de câte ori o baterie poate fi descărcată şi reîncărcată până când va atinge limita duratei de viaţă. VARTA ProMotive AGM oferă un număr de cicluri de încărcare-descărcare de până la 6 ori mai mare față de bateriile convenţionale. Datorită stabilităţii ciclurilor de încărcare-descărcare şi capacităţii de descărcare profundă (DoD), AGM este tehnologia perfectă pentru vehiculele comerciale care trebuie sa alimenteze mulţi consumatori de electricitate, atât în timpul şofatului cât şi în perioadele de staţionare, inclusiv de-a lungul nopţilor pe care şoferii le petrec în cabină.

*pe baza comparaţiei cu alte tehnologii de grile în testare în condiţii reale cu flote

„Asta e extrem de util pentru compania noastră. Pe lângă funcţiile obişnuite de confort şi sistemele de economisire a combustibilului, camioanele noastre au la bord telematică pentru flote. Sunt adunate date foarte importante, corelând tehnologia GPS, senzorii şi sistemele de diagnoză de la bordul camioanelor. Toate aceste instrumente trebuie alimentate şi atunci când camionul rulează, dar şi când acesta este staţionat” explică Krystof Leporowski, Senior Service Technician la Elkor Transport din Polonia.

Acceptanţa la încărcare – un factor critic pentru bateriile convenţionale

„Tehnologia AGM permite ca bateria să livreze şi să absoarbă simultan cantităţi foarte mari de energie. Asta înseamnă că bateria va fi complet încărcată în numai câteva ore”, spune Thorsten Werle, Engineering Design Lead Heavy Duty la Clarios EMEA, cu privire la acceptanţa la încărcare.

Aceasta este capacitatea unei baterii de a accepta şi a stoca energie luând în considerare factori precum temperatura, starea de încărcare, tensiunea de încărcare sau istoricul bateriei. VARTA ProMotive AGM oferă o acceptanţă la încărcare superioară, comparativ cu bateriile convenţionale. Pur şi simplu, VARTA ProMotive AGM se reîncarcă mult mai repede. De exemplu, o baterie AGM pe jumătate descărcată va reveni la o stare de încărcare de 90% în numai o oră, iar la 100% în mai puţin de 3 ore de condus. În comparaţie, o baterie convenţională are nevoie de 2,5 ore pentru a reveni la nivelul de încărcare de 90% şi de mai mult de 5 ore pentru a fi complet încărcată. De foarte multe ori, aceste baterii convenţionale nu pot fi reîncărcate complet din cauza tensiunii scăzute de încărcare a vehiculului. Bateriile AGM însă sunt mult mai eficiente când reîncărcarea se face cu o tensiune scăzută şi pot fi reîncărcate complet.

O cauză majoră pentru care acceptanţa la încărcare scade este stratificarea acidului. Aceasta constă în acumularea de acid sulfuric în partea de jos a celulei şi a unui amestec neomogen de electrolit. Iar asta conduce la o sulfatare mai rapidă a plăcilor, la o capacitate redusă şi, prin urmare, la defectarea bateriei. În bateriile cu tehnologie AGM stratificarea nu există, astfel nu există nici schimbări de tensiune asociate. Cu ajutorul designului PowerFrame®, o baterie AGM generează putere mai mult decât suficientă pentru caracteristici de pornire, chiar dacă nivelul de încărcare este extrem de scăzut.

Fiabile şi construite să reziste

În multe camioane moderne, rezervoarele AdBlue şi rezervoarele mai mari de combustibil au dus la schimbarea locului de instalare a bateriilor, acestea fiind relocate la capăt de şasiu. În poziţie, ele trebuie să poată rezista la vibraţii şi şocuri mari, precum şi la oscilaţii şi vibraţii constante cauzate de rularea propriu-zisă. Bateriile convenţionale nu pot rezista acestor probleme inerente şi durata lor de viaţă este extrem de redusă.

„Înainte înlocuiam 30% din bateriile noastre din cauza unor daune serioase. Prin urmare, am simţit atunci nevoia de baterii mai eficiente, mai rezistente şi cu o durată de viaţă mai mare” îşi aminteşte Leporowski.

Cerinţe noi pentru camioanele de cursă lungă

Pentru ca bateriile pentru vehicule comerciale să îndeplinească cerinţele transportului modern de mărfuri pe distanţe lungi, standardul european pentru baterii EN50342 a fost revizuit. Noua directivă V4 realizează o mai bună aproximare a operaţiunilor din viaţa reală. Acum bateriile trebuie să reziste la un test de vibraţii de cinci ore pe toate cele trei axe spaţiale pe un spectru de frecvenţă de la 5 la 100 Herţi. Ceea ce sună complicat este practic un test care simulează cele mai grele condiţii din viaţa reală pentru baterii. Foarte puţine produse de pe piaţă pot fixa electrolitul, au carcase turnate prin injecţie şi conectori optimizaţi şi mai rezistenţi.

Pregătiţi pentru viitor

VARTA AGM este alegerea producătorilor atunci când vine vorba de montarea celei mai bune tehnologii de baterii disponibile – astăzi, dar şi în viitor. Producătorii de echipamente originale au în vedere VARTA ProMotive AGM chiar şi pentru viitoarele camioane electrice. La vehiculele complet electrice, bateria AGM joacă un rol major în susţinerea reţelei de joasă tensiune. Aceasta alimentează sistemul electric al vehiculului şi asigură funcţionarea corectă a sistemelor relevante pentru siguranţă, cum ar fi iluminarea, frânele, direcţia şi sistemele din cabină, chiar şi în timpul unei întreruperi a sistemului de înaltă tensiune. Producătorii de vehicule sunt convinşi că bateria VARTA ProMotive AGM se potriveşte perfect pentru camioanele electrice, dar şi pentru viitoarele sisteme de siguranță destinate condusului autonom.

VARTA Fleet Program: legătura ta directă cu producătorul

Complexitatea tot mai mare a camioanelor moderne reprezintă o provocare majoră pentru companiile de transport. Pentru a ne asigura că flotele fac faţă cu brio acestor schimbări, la VARTA am creat şi serviciul de asistenţă pentru flote, prin VARTA Fleet Program. Cel mai important este că, prin intermediul acestui program, sunteţi mereu în contact direct cu unul dintre specialiştii noştri.

Clarios România

Articole similare