Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pe primele 11 luni ale anului 2023 a avut loc o creştere de aproximativ 2,2 ori a cantităţii de deşeuri ce a fost descoperită de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară

La nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea combaterii introducerii în ţară a transporturilor ilegale de deşeuri, procedând la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.

În primele 11 luni 2023, au fost descoperite deşeuri în cantităţi însemnate, aproximativ 5.853 tone, după cum urmează: 1.655.605 kg de metale, 1057.277 kg de textile/îmbrăcăminte, 23.270 kg de sticlă, 385.056 kg plastic, 165.490 kg carton şi hârtie și alte materiale precum deşeuri amestecate, mobilier, acumulatori, componente auto, hârtie în cantitate totală de 2.566.561 kg. În timp ce în aceeași perioadă a anului 2022 au fost descoperite 2.648 tone deşeuri, înregistrându-se astfel o creştere de 2,2 ori.

Se precizează că, în conformitate cu  H.G. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, autoritatea competentă pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional este Garda Naţională de Mediu, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condițiile de intrare în țară, organele vamale efectuează operațiunile vamale, respectiv de control al legalității importului. Totodată, conform legislației în vigoare, importul deșeurilor se face pe baza licenței de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor și al Ministerului Sănătății. Astfel, intrarea în țară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, este permisă de organele vamale, numai dacă li se prezintă licența de import cu acordul scris al Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății.

Din punct de vedere procedural, poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare  în ţară. În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare.

Caz semnificativ: Peste 51 tone deşeuri oprite la PTF Borș II și Nădlac II

Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au efectuat în perioada 30 iunie – 1 iulie 2023, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri și calculatoare second hand, materiale plastice, diverse bunuri de la societăți comerciale din Ungaria și Marea Britanie, pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 51.160 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

Articole similare

Ad