Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Raportarea în RO e-Transport nu este responsabilitatea cărăușilor, dar neprezentarea codului UIT la control poate atrage sancțiuni

OUG 115/2023 din 14 decembrie privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare realizează extinderea sistemului RO e-Transport – care până acum viza doar bunurile cu risc fiscal ridicat – la toate categoriile de bunuri importate în țara noastră, a lămurit ministrul Finanțelor Marcel Boloș în cadrul unei conferințe de presă organizată ieri, 8 ianuarie a.c. „2024 are toleranță zero pentru evaziunea fiscală.

Este însă neceară o mai bună colectare a taxelor, impozitelor și TVA.“

Potrivit ministrului, decalajul pe TVA este de 9 miliarde de lei, din care nu mai puțin 40% sunt reprezentați de achizițiile intracomunitare.

Tocmai de aceea, sistemul RO e-Transport – alături de RO e-Factură, RO e-Case de marcat electronice, RO e-TVA și RO e-Sigiliu – reprezintă o componentă importantă în digitalizarea ANAF și trebuie extins pentru a combate frauda fiscală.

Practic, legislația privind RO e-Transport nu se modifică în esență, ea fiind aceeași din OUG 41/2022, doar că acum vorbim de o sferă mai largă de acoperire. Responsabilitatea privind declararea transporturilor – prin aplicația SPV sau prin utilizarea unei serii de micro servicii expuse sub forma unui API – revine doar beneficiarilor mărfii, cu mențiunea că de acum sunt vizate toate transporturile internaționale cu descărcare în România. Ca și până acum, operatorii de transport vor avea obligația să prezinte la control, pe lângă toate celelalte documente privind marfa transportată, și codul UIT comunicat de agentul economic care a făcut declarația. Atenție! Toate transporturilor de bunuri intracomunitare cu descărcare în România trebuie însoțite, de la 1 ianuarie 2024, de acest cod UIT. Deocamdată suntem încă într-o fază de informare, astfel că nu se dau sancțiuni, până pe 30 iunie 2024 inclusiv. Dar cărăușii sunt îndemnați să solicite deja codul UIT al mărfurilor intracomunitare pe care le încarcă pentru România.

Trebuie știut că nu vor fi costuri suplimentare pentru operatori.

Monitorizarea transporturilor prin GPS – pentru camioanele care nu sunt echipate deja cu dispozitive de urmărire – se va face prin simpla accesare a unei aplicații de localizare, de pe telefon sau tabletă, ce va fi disponibilă, în curând, pe site-ul ANAF. Măsura de monitorizare a camioanelor este însă necesară, a explicat ministrul Finanțelor, întrucât sunt numeroase situații în care vehiculele, odată intrate în țară, urmează alt parcurs decât cel prevăzut în documente.

Directorul Direcției Antifraudă din cadrul ANAF, Teodor Georgescu, a precizat faptul că vor fi monitorizate toate camioanele, atât cele înmatriculate în țara noastră, cât și cele străine, în baza informațiilor preluate din bazele de date CNAIR referitoare la numerele de înmatriculare și greutatea vehiculelor cântărite în frontieră, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din România. Datele vor ajunge pe serverele Centrului Național pentru Informații Financiare

(CNIF) și afișate în aplicația informatică SIMTIC (Sistemul Informatic de Monitorizare a Tranzacțiilor Intracomunitare).. Aceasta din urmă va prelucra datele de input din modulul de declarare RO e-Transport, împreună cu datele CNAIR și cu alte date de input, urmând a realiza o încadrare pe o scară de risc de tip semafor, iar informația va fi comunicată inspectorilor antifraudă care desfășoară monitorizarea tranzacțiilor intracomunitare în frontieră și vor fi transmise inclusiv alerte operative.

De precizat că pentru șase puncte de trecere a frontierei (PTF) în care CNAIR nu deține infrastructura necesară de preluare a numerelor de înmatriculare și cântărirea vehiculelor, ANAF a achiziționat și amplasat camere video LPR. În plus, procesul va fi continuat și pentru PTF în care accesul mașinilor este limitat la 3,5 t. Operaționalizarea sistemului e-SIGUR (implementat prin PNRR, în baza componentei C4-Transport Sustenabil), prin amplasarea a 500 de camere video pe drumurile publice din România, va permite, de asemenea, interconectarea bazelor de date RO e-Transport și RO e-Sigur pentru un imput suplimentar de date.

În 2023, prin RO e-Transport au fost generate peste 19 milioane de coduri UIT, la solicitarea a peste 10.000 e contribuabili. În funcție de natura operațiunilor comerciale, 96,42% au fost transporturi pe teritoriul național și doar 2,5% livrări sau achiziții intracomunitare.

Articole similare

Ad