Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ASF și BAAR au convenit asupra reducerii prețului RCA. Un camion în B8 ar putea plăti puțin peste 5.000 de lei.

În urma negocierilor purtate de reprezentanții asociațiilor patronale, aseară, la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), s-a obținut promisiunea reducerii prețului RCA. Acesta nu se va face însă printr-o plafonare efectivă a tarifului – așa cum s-a întâmplat în 2016 și a adus o procedură de infringement asupra României – ci prin adoptarea unei noi formule de calcul a valorii de referință, în cazul asiguraților cu risc ridicat, de către BAAR (Biroul Asigurătorilor Auto din România).

Astfel, în urma adoptării acestei noi formule de calcul, prețul RCA pentru un camion în B0 s-ar putea situa între 8.609 și 9.000 de lei, la care se vor aplica reduceri de 5% pentru fiecare clasă de bonus și respectiv penalități de 10% pentru fiecare clasă de malus. Cu alte cuvinte, un camion în B8 ar ajunge să plătească puțin peste 5.000 de lei.

Noua formulă de calcul a tarifului de referință elaborată de către BAAR este așteptată chiar pentru mâine și, odată anunțată, aceasta se va aplica imediat. Perioada de aplicare va fi de 3 luni + încă 3 luni (dacă va fi cazul), iar în perioada aceasta, împreună cu ASF, se va îmbunătăți legea, pentru stabilizarea pieței.

Tot la discuția de la ASF s-a convenit și posibilitatea plății în 4 rate a poliței RCA încheiată prin BAAR, fără modificarea primei și fără alte costuri suplimentare, în condițiile în care majoritatea firmelor de transport este încadrată acum în categoria asiguraților cu risc ridicat.

De asemenea, răspunsul de la BAAR va rămâne valabil maximum 20 de zile pentru plafonare și alocare către asigurător (de regulă, durează 5-6 zile lucrătoare).

Cei prezenți la discuții au ridicat și problema refuzului de ofertare din partea asigurătorilor, care probabil că se va accentua în perioada următoare, dar, aici reprezentanții BAAR și ASF nu au avut răspuns.

Una peste alta, reprezentanții asociațiilor patronale se declară mulțumiți de ceea ce au obținut, atât de la ASF, cât și de la Ministerul Transporturilor (respectiv scoaterea cântarelor CNAIR din frontiere, culoare dedicate UE și non-UE pentru camioane, culoare experimentale, cu cântărire dinamică, pentru camioanele goale și scoaterea amenzilor pe rovinietă atunci când camioanele sunt în coadă la frontieră pe sensul de ieșire, iar pe sensul de intrare, înainte de prima stație de carburant disponibilă). Marți, 23 ianuarie, este planificată o primă întîlnire la Transporturi pentru a discuta concret pe marginea modificării actelor normative. Doar de la Ministerul Finanțelor nu s-a primit încă niciun răspuns referitor la introducerea indemnizațiilor de hrană și de cazare pentru șoferi.

Chiar dacă la negocierile cu autoritățile competente au fost invitate asociațiile patronale – așa cum spune legea – nu trebuie trecut cu vederea meritul transportatorilor din stradă, care au făcut posibile aceste discuții în regim de urgență. „Interesele sunt cele din revendicări, iar la noi (n.r. la FORT) rezultatele au fost acceptate.

Toți știu că fără cei din stradă și presiunea lor nu se obținea nimic. Mulțumim tuturor celor care s-au sacrificat, însă și ei trebuie să demonstreze că au făcut asta doar din altruism“, a declarat Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).

Articole similare

Ad