Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

OSCAR Downstream inaugurează o nouă stație RO (concept OSCAR) în Zalău

  • Foto: OSCAR Downstream

OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a combustibilului din România, anunță inaugurarea unei noi stații RO (concept OSCAR) în Zalău, județul Sălaj.

Astfel, compania atinge pragul de 80 de benzinării și 110 stații de alimentare strategic amplasate la nivel național, adresându-se atât clienților B2B, cât și celor B2C. Stațiile dedicate B2B, OSCAR Drive, numără 30 de unități situate de-a lungul principalelor drumuri comerciale. Compania are un portofoliu peste 5.000 de clienți din industrii-cheie, obținând certificarea “Best Managed Companies” de la Deloitte, evidențiind excelența sa antreprenorială la standarde internaționale.

Cu o istorie care acoperă peste 22 de ani, OSCAR Downstream operează una dintre cele mai mari capacități de stocare a carburanților din țară, de 70.000 de metri cubi, și o flotă de peste 80 de autocisterne. Planul de expansiune pentru acest an includ înființarea unor noi stații de servicii și o investiție greenfield în capacitatea de stocare. În plus, compania vizează depășirea pragului de 100 de autocisterne în flota sa, consolidându-și poziția ca unul dintre principalii jucători de pe piața distribuției de carburanți.

Nicolae Bănică, CEO-ul OSCAR Downstream, și-a exprimat recunoștința pentru distincția Deloitte, subliniind angajamentul companiei față de cele mai bune practici internaționale și îmbunătățiri continue. Realizările OSCAR sunt atribuite avantajului său competitiv pe piața românească de distribuție a carburanților.

Articole similare

Ad