Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Înmatriculări modeste de vehicule comerciale electrice în 2023.

Vehiculele electrice și cele hibrid-electrice de peste 5 t au acces gratuit în București.

În 2023 au fost înmatriculate pentru prima dată în România, conform DRPCI, 8 camioane electrice Mercedes-Benz și 5 Volvo Trucks de peste 16 t, 1 camion Foton electric de 6 t și 6 utilitare electrice Fiat, de 4,25 t. La acestea se adaugă 444 de vanuri electrice de până la 3,5 t, dintre care Ford a vândut 129 de unități, Renault 71, Mercedes-Benz 56, Peugeot 50, Volkswagen 48, Toyota 34, Citroën 23, Fiat 12, DFSK 10, Cenntro 5 și Nissan și Maxus câte 3.

În lipsa unui program guvernamental de subvenționare a achiziției de vehicule comerciale electrice de marfă, așa cum sunt deja în vigoare în foarte multe state europene, România va rămâne codașă la atingerea planurilor de reducere a emisiilor poluante, întrucât diferențele de preț dintre modelele verzi și cele convenționale diesel sunt uriașe și nu pot fi transpuse în tarifele de transport.

Intenții din partea autorităților centrale există, doar că proiectele au rămas deocamdată doar pe hârtie. Între timp, inițiativa de încurajare a electrificării transportului de marfă a fost luată de către Consiliul General al Municipiului București, care a stabilit ca vehiculele electrice și cele hibrid-electrice cu masă totală maxim autorizată (MTMA) de peste 5 t, care au înscris codul PE sau HE-CC la rubrica „Sistem de propulsie“ din cartea de identitate, să poată circula gratuit în Capitală, fără alte restricții orare, doar în baza unui aviz de circulație eliberat la cerere de către Direcția Transporturi-Serviciul Autorizări Auto din cadrul Primăriei București.

Amintim că pentru accesul în oraș al vehiculelor de transport marfă, de la 1 ianuarie 2024, taxa lunară pornește de la 2.699 de lei pentru zona A și respectiv de la 675 de lei pentru zona B, pentru vehiculele cu MTMA între 5 și 7,5 t, și ajunge până la 26.997 de lei pentru zona A și respectiv 4.050 lei pentru zona B, în cazul camioanelor de peste 40 t. Economia este, așadar, semnificativă și se dorește a fi un imbold pentru achiziția de vehicule comerciale ecologice.

Prin hotărârea nr 29 din 31 ianuarie 2024, care consfințește liberul acces al vehiculelor ecologice în Capitală, a fost actualizat și cuantumul sancțiunilor pentru conducerea unui autovehicul fără autorizație de circulație valabilă, pentru depășirea masei totale maxim autorizate și respectiv pentru refuzul conducătorului auto de a se supune operațiunilor de cântărire. Astfel, amenda minimă este de acum de 4.000 de lei și poate ajunge până la 5.000 de lei. În situația în care contravenientul a fost sancționat de trei ori în decursul unui an se aplică măsura complementară de pierdere a dreptului de circulație cu vehiculul respectiv în zonele restricționate.

Articole similare

Ad