Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Înnoirea marilor flote va menține vânzările Volvo Trucks la nivelul din anii anteriori

În 2023 au fost înmatriculate în România peste 1.400 de camioane noi Volvo Trucks, dintre care 90% sunt autotractoare, iar dintre șasiuri 80% sunt destinate construcțiilor și restul sunt echipate cu macarale sau sunt vehicule din gama medie, pentru distribuție.

20-25% dintre camioanele livrate în 2023 au fost comandate în 2022, dar de anul trecut producția a revenit la normal și în cazul companiei suedeze și termenul de livrare s-a redus la circa trei luni, așa cum era înainte de pandemia de Covid-19, deci autotractoarele sau șasiurile standard comandate în ianuarie 2024 pot fi livrate în aprilie.

Compania suedeză nu produce pe stoc decât un număr limitat de unități, de exemplu modele standard pentru construcții, dar deocamdată comenzile pentru 2024 sunt puține, deși declarațiile ministrului de transport sunt că anul acesta vor fi finalizați 170 km de autostradă. „Mi se pare nerealist”, subliniază directorul de vânzări Volvo România, Alexandru Sântămărian, „dar vom vedea. Dacă pot fi făcute plățile, pentru că banii sunt cea mai mare problemă, este posibil, deoarece constructorii sunt pregătiți cu echipamentele necesare.”

În ceea ce privește transportul pe distanțe lungi, volumele de marfă se așteaptă să scadă în continuare până la nivelurile „normale” din 2017-2019, din cauza situației macroeconomice și a taxelor mai mari de drum, dar pe de altă parte reprezentanții Volvo România se așteaptă ca vânzările de autotractoare să fie similare cu cele din anii trecuți, deoarece unele companii mari trebuie să înlocuiască din flotă. Cât despre camioanele electrice, din care în 2023 au fost înmatriculate cinci unități, în 2024 comenzile nu sunt încă la acest nivel, „dar startul este bun”, așa cum apreciază Per Forsberg, director general Volvo Romania, „și nu ne oprim”.

Articole similare

Ad