Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

AQUILA a finalizat achiziția Romtec Europa SRL

AQUILA a obținut avizul favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru preluarea Romtec Europa SRL („Romtec”) și a finalizat tranzacția cu o valoare totală de 3,2 milioane de euro.

„Finalizăm prima achiziție de la listare și ne bucurăm să extindem grupul prin preluarea Romtec, o companie cu 30 de ani de experiență în producția de lichide și aerosoli pentru întreținerea autoturismelor. Prin această primă investiție într-o capacitate de producție ne dorim să contribuim la dezvoltarea industriei locale și să ne diversificăm portofoliul cu produse din peste 20 de branduri fabricate în România. AQUILA împreună cu echipa Romtec vor continua dezvoltarea de produse și branduri noi, în linie cu obiectivele de creștere a afacerii anunțate anterior”, a declarat Cătălin Vasile, CEO AQUILA.

În același timp, Florin Miron, fost asociat majoritar Romtec Europa, a comentat: „România poate fabrica produse de calitate, inovatoare, iar intrarea companiei în familia AQUILA este cea mai bună cale pentru Romtec să treacă la nivelul următor de creștere.”

În conformitate cu planul de preluare, Romtec va continua să își desfășoare activitatea ca entitate separată. În perioada imediat următoare, cele două organizații se vor concentra asupra schimburilor de expertiză și resurse, cu scopul de a identifica toate sinergiile și a crea beneficii comune valoroase.

Romtec, companie românească cu experiență de 30 de ani în producția de lichide și aerosoli pentru întreținerea autoturismelor, are un portofoliu de peste 20 de branduri dezvoltate în România, printre care Jet Xpert, Clima Xpert și Brake Xpert, și deține o unitate de producție în Iași. Produsele companiei sunt prezente pe rafturile a peste 1.000 de puncte de desfacere de pe întreg teritoriul ţării, de la marile lanţuri de retail, până la benzinăriile de la frontiere. Compania desfăşoară activităţi de producţie şi comerciale în următoarele domenii: fabricarea de lichide pentru întreţinere auto, în ambalaje de tip „stand-up bag”, fabricarea de aerosoli (spray-uri) cu produse proprii sau pentru terţi, fabricarea de șervețele umede și de antigel.

AQUILA a încheiat primele 9 luni din 2023 cu afaceri în creștere, susținute de segmentul de distribuție, care a generat aproximativ 94% din încasările companiei.

Veniturile AQUILA au depășit 1,7 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului trecut, cu 14% mai mult față de aceeași perioadă a 2022. Profitul net al companiei a ajuns la 70 milioane de lei, un avans de 9%.

Rezultatele financiare pentru 2023 vor fi publicate în 29 februarie 2024.

Articole similare

Ad