Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Amazon are cea mai solida crestere a capitalizarii

Potrivit studiului PwC Global Top 100, valoarea de piata a primelor 100 de companii la nivel global a crescut semnificativ in ultimul an cu aproximativ 2.597 de miliarde de dolari, sau 15%, comparativ cu 31 martie 2017, reiese din datele studiului PwC Global Top 100. Aceasta crestere se adauga celei de 12% inregistrata in 2017, iar capitalizarea bursiera continua sa creasca anual, de la criza financiara globala.
Aproape jumatate din cresterea ultimului an a fost asigurata de companiile americane, pe fondul unor conditii economice solide si bazata pe pozitia dominanta pe care o au in sectorul tehnologic. Europa inregistreaza o crestere a capitalizarii bursiere pentru al doilea an la rand, dar cu o pondere neschimbata in clasamentul primelor 100 cele mai mari companii din lume in functie de valoarea de piata. Amazon are cea mai solida crestere a capitalizarii, castigand, ca valoare de piata, aproximativ 278 de miliarde de dolari sau 66% comparativ cu anul 2017. Pe locurile urmatoare sunt doua companii din China, Tencent, cu o crestere a valorii de 224 de miliarde de dolari, sau 82% fata de anul trecut, si Alibaba, cu o crestere de 201 miliarde de dolari sau 75%.
 

Daca analizam topul din punct de vedere al sectoarelor si al capitalizarii bursiere, cel al tehnologiei continua sa conduca in fata celui financiar pentru al treilea an consecutiv, iar cel al bunurilor de larg consum se afla pe locul trei. Primele trei companii la nivel global sunt in continuare din sectorul tehnologiei – Apple, Alphabet, Microsoft – urmate, pe locul cinci de Tencent si Facebook pe locul opt, in scadere de pe locul sase anul trecut.
Companiile europene au fost serios afectate de criza financiara globala de acum un deceniu, ceea ce le-a indus de atunci fluctuatii in capitalizarea bursiera. Anul trecut, Europa a reusit sa-si consolideze recenta revenire, prin cresterea numarului de companii din Top 100 de la 22 la 23. De asemenea, a crescut si capitalizarea bursiera consolidata a companiilor europene cu aproximativ 331 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, numarul companiilor de pe batranul continent prezente in Top 100 este sub cele 33 pe care le avea in 2010, iar cota de piata in Top 100, 17% la nivelul anului 2018 – desi neschimbata din 2017 – este mai mica decat cea de 27% din 2009. 
Capitalizarea bursiera a companiilor din China prezente in Top 100 creste spectaculos cu 57% comparativ cu 2017. Anul acesta 12 companii chinezesti sunt in Top 100, cu 10 mai mult fata de anul trecut. „Daca este sa privim si pe plan local, capitalizarea bursiera a companiilor romanesti listate pe Bursa de Valori Bucuresti era, dupa primele sase luni din acest an de aproximativ 20 de miliarde de euro, in timp ce capitalizarea tuturor companiilor de pe piata reglementata era de 36 de miliarde de euro. Per ansamblu, in primele sase luni ale anului 2018, piata de capital din Romania a avut o evolutie pozitiva, marcata de doua listari (una tehnica si un IPO) si doua emisiuni de obligatiuni. Cele aproximativ 40 de milioane de euro pe care Purcari Wineries le-a atras de pe bursa dau un semnal de incredere atat pentru investitori si potentiali investitori, cat si pentru companiile care au in plan atragerea de finantare de pe piata de capital”, spune Ileana Gutu, Senior Manager, Servicii de evaluare si analiza economica, PwC Romania.

Articole similare

Ad