Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

INS: managerii din Constructii, Industrie si Comert se asteapta la cresteri de preturi in perioada urmatoare

Managerii companiilor din industrie, constructii, comert cu amanuntul si servicii se asteapta la cresteri de pret in perioada urmatoare, potrivit unei anchete a Institutului National de Statistica (INS), efectuata in ianuarie pe un esantion format din 8.408 manageri.
INS masoara tendintele in afaceri, evaluand soldul conjunctural in cele patru domenii, respectiv comert, industrie, servicii si constructii. Acest sold conjunctural, spune INS, indica perceptia managerilor intreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundata cu ritmul cresterii sau scaderii oricarui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obtinut ca diferenta intre procentajul managerilor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2201 agenti economici), constructiilor (1248), comertului cu amanuntul (2232) si serviciilor (2727). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de ±5% la nivel total sector.
 

Industrie prelucratoare
In cadrul anchetei de conjunctura din luna ianuarie 2019, managerii din industria prelucratoare preconizeaza pentru urmatoarele trei luni, relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural +1%). Activitatile care vor inregistra tendinta de crestere sunt cele de fabricare a produselor din cauciuc si mase plastice (sold conjunctural +18%) si cele de fabricare a produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +17%). Referitor la numarul de salariati se estimeaza relativa stabilitate, soldul conjunctural fiind de -2% pe total industrie prelucratoare. Pentru preturile produselor industriale se prognozeaza crestere moderata in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +9%).

Constructii
Potrivit estimarilor din luna ianuarie 2019, in activitatea de constructii se va inregistra pentru urmatoarele trei luni, scadere moderata a volumului productiei (sold conjunctural -13%). Managerii estimeaza, de asemenea, scadere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural -11%). In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii se preconizeaza crestere a acestora (sold conjunctural +16%).

Comert cu amanuntul
In sectorul comert cu amanuntul managerii au estimat pentru urmatoarele trei luni, tendinta de scadere moderata a activitatii economice (sold conjunctural -9%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de marfuri de catre unitatile comerciale va inregistra relativa stabilitate (sold conjunctural -5%). Angajatorii prognozeaza pentru urmatoarele trei luni crestere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural +9%). Pentru urmatoarea perioada, managerii societatilor comerciale estimeaza crestere a preturilor de vanzare cu amanuntul (sold conjunctural +21%).

Servicii
Conform estimarilor din luna ianuarie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste relativa stabilitate in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +4%). In sectorul de servicii se estimeaza relativa stabilitate a numarului de salariati (sold conjunctural +5%). Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare ale prestatiilor vor avea tendinta de crestere moderata (sold conjunctural +10%).

Articole similare

Ad