Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fara noutati, dar si fara ceva sigur

Toamna ne gaseste fara noutati privind legislatia din domeniul transportului de calatori. Potrivit insa oficialilor din Ministerul Transporturilor (MT) si din cel al Administratiei si Internelor (MAI), este lucru cert ca perioada de valabilitate a licentelor de traseu se va prelungi atat in cazul judetenelor, cat si al interjudetenelor. Proiectul de ordonanta care ar amana atribuirea programului de transport interjudetean pana in 2014 era, la ora inchiderii editiei, inca in minister, iar daca pana la sfarsitul lui august nu se va fi finalizat, reprezentantii MT erau decisi sa il propuna sub forma de ordonanta de urgenta. O decizie in acest sens asteapta si cei din MAI, care sunt hotarati sa prelungeasca si ei valabilitatea licentelor de trasee judetene, cu toate ca ar fi preferat numai pana in 2012.
 

„Suntem de parere ca ar fi mai potrivita o prelungire doar pana in 2012. Totusi, dorim sa fim pe aceeasi lungime de unda cu MT, iar atribuirea programului national de transport sa se faca in acelasi timp si pentru judetean, si pentru interjudetean. Vom actiona in consecinta cu cei de la Transporturi“, a declarat Lucian Lambru, consilier juridic in cadrul MAI.
Dupa revenirea din vacanta, „proiectul privind prelungirea licentelor de traseu va fi o prioritate in cadrul MT, iar apoi ne vom concentra pe modificarea legii transporturilor, avuta in vedere de mai mult timp“, a precizat Sorin Sirbu, directorul Directiei Generale Transport Rutier (DGTR). Chiar daca initial fusese ridicata problema ca transportul judetean sa revina la MT – fapt sustinut si de multi dintre operatori – momentan lucrurile vor ramane in forma actuala.
„Serviciul public de transport, subventionat de stat, care este principala miza a legii 92 si a transportului public local, nu isi are rostul acolo unde functioneaza deja un serviciu comercial. Acum insa autoritatile locale au dreptul de a decide unde pot acorda subventii, chiar daca prin asta calca in picioare operatorii privati. Ministerul Transporturilor ar trebui sa gestioneze toate transporturile comerciale. Dar deocamdata suntem la stadiul de discutii si in aceasta privinta“, a mai explicat Sirbu. Cert este ca noua forma a legii transporturilor nu se va finaliza asa rapid, desi reprezentantii MAI, pe de alta parte, au declarat ca asteapta sa vada in ce masura prevederi din legea 92 ar putea fi integrate in prima, astfel incat sa existe o singura lege unitara pentru toate segmentele de transport calatori.
Un raspuns cert privind prelungirea perioadei de valabilitate a licentelor de traseu s-ar putea sa primim in septembrie. Chiar daca nu avem nimic sigur pana in prezent, sansele sa se revina asupra deciziei si sa se organizeze licitatie de trasee in 2011 se pare ca sunt ca si inexistente. Iar timpul disponibil pentru elaborarea criteriilor de punctaj pentru atribuirea programului de transport judetean si interjudetean ar trebui sa fie suficient, astfel incat lucrurile sa fie clare pentru toata lumea si sa nu mai apara confuzii.

Articole similare

Ad