Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Euro 5 conduce, inca, in preferintele carausilor

Piata de transport este in cadere libera inca din 2008, cand a scazut cu 2% in tkm, comparativ cu cresterea enorma din 2005-2007. In perioada imediat urmatoare, scaderea a fost de 10%. Situatia economica a Europei, cu PIB in scadere, coroborata cu cresterea taxelor de drum in anumite state europene, reflecta si „sanatatea“ industriei de transport, care nu mai are resurse pentru a investi in vehicule noi. Puterea de cumparare a transportatorilor este evidentiata in special acum, la trecerea obligatorie la Euro 6, cand toti producatorii se asteptau la o explozie a comenzilor de camioane.
 

In schimb, transportatorii europeni sunt in expectativa, urmand sa ia o decizie de cumparare dupa anuntarea oficiala a reducerilor practicate pentru Euro 6 la taxele de autostrada din Germania si Franta. In Romania se asteapta inca noi contracte sau o crestere a tarifelor de transport, nivelul actual abia acoperind o investitie intr-un vehicul second-hand. Acestea au fost cateva dintre temele aduse in discutie in cadrul conferintei organizate de Tranzit, la Cluj-Napoca, la finalul lui aprilie.

Parcul licentiat in tara noastra este foarte vechi, iar cele mai multe copii conforme eliberate anul acesta au fost pentru vehicule produse in 2000-2008, ceea ce subliniaza incapacitatea transportatorilor de a sustine achizitii de vehicule noi.
Flota de transport licentiata a scazut usor in primele luni ale anului – eliberandu-se doar 1.046 de licente. La nivelul lui martie 2013, parcul licentiat totaliza 117.628 de unitati, in scadere comparativ cu 118.674 de autovehicule in octombrie 2012.
In 2012, la o conferinta organizata de Tranzit, transportatorii au completat un chestionar, iar 60% dintre ei au declarat ca intentioneaza ca cumpere anul acesta camioane noi, optiunile fiind impartite in mod egal intre Euro 6 si Euro 5. Statisticile vanzarilor de camioane din 2013 insa ii contrazic.
Inainte de conferinta de la Cluj, am intreprins printre transportatori un nou sondaj de opinie referitor la achizitiile programate pentru anul acesta. 42,86% dintre respondenti au declarat ca se vor orienta catre Euro 5. Doar 19,04% dintre ei sunt dispusi sa investeasca in vehicule echipate cu motorizari Euro 6, si asta in timp ce 38,1% nu intentioneaza sa investeasca in extinderea sau reinnoirea flotei in cursul acestui an. …

Articole similare