Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Separare in doua companii, cu potential urias de dezvoltare

Federal-Mogul Holdings Corporation a anuntat luna trecuta separarea diviziilor sale Powertrain si Motorparts in doua companii independente, cotate la bursa, care vor fi, la randul lor, lideri de piata pe segmentele carora li se adreseaza si vor produce atat componente de prim montaj, cat si after-market. Scindarea a fost urmata si de o serie de achizitii la nivel global, printre care divizia de materiale de frictiune a Honeywell, inclusiv fabrica de la Ploiesti, unde se vor investi in urmatorul an peste 20 de milioane de euro in extinderea capacitatii cu doua linii de asamblare, din care una pentru componente destinate vehiculelor comerciale.
 

Asa cum arata Neville Rudd, vicepresedinte global manufacturing Federal-Mogul Motorparts, prezent la conferinta de presa de la Bucuresti, in cadrul careia a fost facut acest anunt oficial, ultimii doi ani au fost foarte buni pentru companie la nivel global, ceea ce, de altfel, a fost anticipat inca din 2012, cand s-a luat decizia separarii in doua entitati distincte, Powertrain si Vehicles Components Solutions. Asta a permis cumpararea, in acelasi ani, a doua fabrici Borg Warner de bujii scanteie din Franta si Germania (inclusiv centrele de Cercetare& Dezvoltare pentru componente de prim montaj) si obtinerea statutului de distribuitor oficial Beru BW. Apoi, in 2014, Federal-Mogul VCS a fost redenumita Motorparts, iar expansiunea a continuat cu achizitia Affinia (componente de directie-suspensie din SUA pentru after-market), a activelor legate de frictiune de la Honeywell si a supapelor de motor de la TRW.
Inca de la crearea diviziei Motorparts, in 2012, compania a inregistrat un progres important in dezvoltarea si implementarea unui plan strategic prin care sa profite de parcul auto global tot mai complex si aflat in continuare in expansiune. Iar in urma separarii divizia Motorparts va avea o flexibilitate financiara si operationala mai mare, va putea urmari oportunitatile de crestere si consolidare si va avea acces la tehnologiile si experienta produselor de talie mondiala din divizia Powertrain.
Concret, va avea acces la sume importante de capital, care ii vor permite sa urmareasca achizitii sinergetice in industria after-market, extrem de fragmentata, iar Federal-Mogul Powertrain va beneficia de mai multa atentie din partea managementului si de o alocare a resurselor mai bine aliniata cu prioritatile sale strategice.
Divizia Federal-Mogul Motorparts vinde si distribuie un portofoliu larg de produse prin intermediul a peste 20 de marci recunoscute de pe piata after-market globala si deserveste producatorii OE cu produse de franare, directie-suspensie si stergatoare. Concret, pentru after-market este vorba de stergatoarele de parbriz ANCO®, bujiile, stergatoarele si filtrele Champion®, produsele pentru motor AE®, Fel-Pro®, FP Diesel®, Goetze®, Glyco®, Nüral®, Payen® si Sealed Power®, piesele pentru directie si suspensie MOOG® si produsele pentru franare Ferodo®, Jurid® si Wagner®.

Articole similare