Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piata s-a dublat

O noua reuniune a membrilor Asociatiei Romane de Inchirieri (ARI) a pus pe tapet o serie de probleme care afecteaza jucatorii autohtoni din industrie, de la firmele care fac concurenta neloiala la posibilitatea intrarii unor jucatori mari care sa accentueze presiunea pe preturi. Pe de alta parte, intalnirea a relevat faptul ca in 2014 s-a facut primul pas spre o usoara insanatosire a pietei, iar prima jumatate a lui 2015 a intarit si mai mult tendinta, cresteri de 100% in primul semestru al anului, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pentru unele firme, fiind parte din vestile bune asteptate de mai bine de sase ani pe piata de constructii.
 

Pentru o informare cat mai exacta asupra cadrului actual, Stefan Ponea, presedinte ARI si managing partner Industrial Access, a prezentat un studiu de piata bazat pe o serie de indicatori (profit, numar de angajati etc.), segmentat pe cateva sectiuni de interes: acces si ridicare, macarale si transport greu, segment general si utilaje pentru terasament, si cofraje plus schele.
Potrivit studiului, daca 2014 a fost un an cu semne promitatoare, rezultatele din prima jumatate a lui 2015 au depasit cu mult 2014, atat fata de semestrul intai, cat si fata de al doilea. „Din pacate, exista in continuare o reticenta a membrilor si a non-membrilor de a ne pune date la dispozitie“, a subliniat Ponea, mentionand ca Industrial Access a inregistrat in primele sase luni o crestere de 100% fata de perioada similara a lui 2014 (6,2 milioane de euro cifra de afaceri si profit de 1,5 milioane de euro). „Estimez, din discutiile cu membrii ARI, ca cei mai multi jucatori au inregistrat in prima jumatate a anului cresteri de 90-100% fata de semestrul intai din 2014.“

Cresteri pe toate segmentele
Conform studiului, 2014 a adus cresteri pentru majoritatea firmelor din asociatie, care fie au inregistrat cifre de afaceri si profituri mai mari, fie au beneficiat de mai mult cash si si-au redus datoriile atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.
Pe sectorul utilajelor de acces, veniturile obtinute din chirii si prestari de servicii auxiliare au inregistrat o crestere semnificativa, de la 107 milioane de lei in decembrie 2013 la 124,4 milioane de lei in decembrie 2014. Mai mult, la sfarsitul lui 2014, sase companii din aceasta sectiune au obtinut venituri de peste cinci milioane de lei. Intre ele, cea mai mare crestere a apartinut companiei Industrial Access, de 42% comparativ cu finele lui 2013.
Sectiunea dedicata stivuitoarelor este condusa de Toyota Material Handling Romania (33,5 milioane de lei din inchirieri), in vreme ce segmentul general si al utilajelor pentru terasament este condus de Apolodor Com Impex, cu venituri de 117 milioane de lei la sfarsitul lui 2014. In ceea ce priveste inchirierile de automacarale, cele mai multe companii monitorizate au inregistrat cresteri, in opozitie cu transportul agabaritic, marcat de scaderi.

Articole similare